Răzvan Huzuneanu a ajuns la FC
Silvania sub formă de împrumut de la CS Mioveni, după începerea
sezonului. Ba chiar a stârnit multe zâmbete la acea vreme modul în
care a avut loc tranzacția, fotbalistul semnând contractul cu
gruparea de sub Măgură într-o parcare din Râmnicu Vâlcea, unde
șimleuanii un făcut un popas în drum spre meciul de la Craiova!
Încă de la primele meciuri,
fotbalistul originar din Oltenița a avut prestații lăudabile, chiar
dacă a fost folosit pe mai multe posturi. Cum centrul liniei
defensive a fost „călcâiul lui Achile” în acest tur de campionat,
jucătorul trecut și prin curtea lui Dinamo a evoluat cu brio pe
postul de fundaș central.
Din păcate, tocmai când mucul ardea
la degetele șimleuanilor, Răzvan Huzuneanu a comis câteva greșeli
de începător la Pitești, stârnind multe semne de întrebare sub
Măgură.
Făcând pereche în centrul liniei
defensive cu Raul Crișan, fotbalistul în vârstă de 25 de ani a
început seria gafelor după vreo 20 de minute de la startul meciului
din Trivale, când l-a oprit fără rost în careu pe Alin Popa, într-o
zonă laterală, ce nu punea în pericol poarta lui Bogdan Miron. Mai
mult, la acea fază a fost și avertizat, acumulând al patrulea
cartonaș galben, fapt care îi atrage suspendarea pentru ultima
etapă a turului.
După doar trei minute, „Huzu” a
fost la un pas să îngroape orice speranță a Șimleului. Aflat la
aproximativ 30m de poarta proprie, el a dat pe lângă minge, punând
Argeșul pe atac, și doar o intervenție salvatoare a
goal-keeper-ului Miron a făcut ca scorul să nu ia proporții.
Atât președintele, cât și
antrenorul Silvaniei, îl acuză grav pe Huzuneanu.
Vezi AICI detalii!