Deva a învins Turda după patru etape negre și păstrează șanse
reale de a se salva de la retrogradare.
Presate de timp și de lipsa de rezultate, gazdele au căutat
poarta adversă, cu privirea, încă de la încălzire. Însă cel mai
nerăbdător dintre „verzi” s-a dovedit a fi golgheterul Adrian
Borza, care imediat după startul jocului și-a trecut în cont a
șaptea reușită în retur: lat cu stângul din 7 metri după o minge
întoarsă din tușă de Dîrvaru (foto, 3′).
În fața unei defensive adormită în propriile ghete, vârful Elvis
Dîrvaru a finalizat simplu cu latul din careul mic cea mai cursivă
și spectaculoasă fază construită pe terenul de sub Cetate în acest
sezon, în care Sătmar a scos din joc echipa adversă, iar după o
cursă de 20 de metri, Drăgan a servit în fața porții pentru 2-0
(26′). Cu corzile acordate, Dîrvaru a uimit tribuna după ce l-a
învins pentru a treia oară pe Pampea cu un voleu la colțul lung.
3-0 în mai puțin de 40 de minute!!! Minune, la Deva!
Cromatica tabelei de marcaj a fost stricată de turdeanul Cătălin
Bucur care a redus din diferență în primul minut de prelungire a
primei reprize, după ce a pus mingea la vinclu cu un șut plasat cu
latul piciorului drept.
Deva a
tras de timp și de tricouri
Cu două goluri avans, gazdele au schimbat total strategia după
pauză: totul pentru victorie! Pentru cele trei puncte vitale ca
aerul, gazdele au tras de timp întreaga repriză secundă, motiv
pentru care au fost „îngălbeniți” cu cartonașe de arbitru. Dar
scopul scuză mijloacele și în fotbal. Deși au stat mai mult în
propria jumătate, Deva a tremurat pentru cele trei puncte până în
extra timp, după ce același Bucur și-a trecut în cont dubla de la
punctul de la 11 metri, după ce Golguț l-a agățat în suprafața de
pedeapsă pe nou-intratul Barbuloviciu (86′).
Cu ACU,
ultimul hop!
Victorie importantă pentru Mureșul, care face 23 de puncte și
s-a distanțat, din nou, la trei puncte în fața principalelor
contracandidate la retrogradare: Unirea Alba Iulia și ACU Arad,
echipă care la sfârșitul săptămânii va veni la Deva pentru un meci
de care pe care. Însă până atunci, Deva va juca miercuri în etapă
intermediară la Sibiu cu CSU Voința.
Mureșul Deva –
Arieșul Turda 3-2 (3-1)
Ad. Borza (3), Dârvaru (26, 39) / C. Bucur (45+1, 86 – pen)
Deva: D. Pârvu – Bogman, Perde, Dosan, I. Câmpean
– Oct. Drăgan (73′ Furdean), Sătmar (cpt; 83′ Golguț), Suru, Borza
– Melcea (88′ T. Coca), Dârvaru.
Antrenor: Constantin Olariu.
Turda: Pampea (cpt.) – Cr. Pop, Bier, Timar,
Lăcoviște (31′ Tegzeș) – Lupuț, Vanca (23′ Hadăr), Chirciu, C.
Bucur – Șaim (83′ Barbuloviciu), D. Pecarov.
Antrenor: Florin Fabian.
Arbitru: Dorian Miclosina (Reșița). Asistenți: Cătălin Harmuz
(Reșița) și Alina Mihoc (Arad).
Stadion „Cetate”. Spectatori: 200.
Cronică de Sami
Tamaș
Foto: Cristi Vatavu (Ziarul Hunedoreanului)