Giuleștenii așteaptă o decizie favorabilă de la Tribunalul Federal de la Lausanne

Mihai Andries 31 Jan. 2014, 11:54 Campionat
Giuleștenii așteaptă o decizie favorabilă de la Tribunalul Federal de la Lausanne

Rapidiștii nu renunță la recursul pe care l-au depus la Tribunalul Federal de la Lausanne, acolo unde au contestat decizia prin care TAS a retrogradat în vară gruparea feroviară.

Judecătorii elvețieni au prelungit până la 31 ianuarie 2014 termenul prin care părțile implicate, FRF, Concordia Chiajna și TAS, pot depune actele solicitate.  După ce vor analiza punctele de vedere a celor implicați, judecătorii federali elevețieni vor decide dacă vor continua procesul sau vor emite o hotărâre. În cazul în care giuleștenii vor avea câștig de cauză la Lausanne, iar decizia emisă de TAS va fi anulată, FRF va fi obligată să pună hotărârea în aplicare. În acest caz, Concordia Chiajna va fi retrogradată, iar Rapid va fi reveni în prima ligă. În plus, feroviarii vor primi și compensații financiare din partea Ligii și Federației.

Federația a ingnorat cererea Rapidului

După ce au depus recursul la Tribunalul Federal de la Lausanne, Cristina Andronache, Administratorul judiciar al Rapidului, a trimis, în noiembrie 2013, o cerere la FRF prin care solicita o discuție în legătură cu litigiul din Elveția.  Deși au trecut două luni de zile de la depunerea actului,  cei de la Casa Fotbalului nu au răspuns în vreun fel.

Articol scris de Victor STOICESCU

Mihai Andries 31 Jan. 2014, 11:54 Campionat
Pe aceeași temă