FC Bihor continuă parcursul slab în acest debut de sezon, bifând azi un eșec pe teren propriu, 1-3 cu UTA.
Orădenii rămân cu numai 3 puncte după 3 meciuri jucate și urmează să disupute miercuri seara meciul restanță de la Gaz Metan Severin.
Tehnicianul Gheorghe Ghiț crede că formația sa își poare reveni în cel mai scurt timp la forma din sezonul trecut, când a terminat pe un loc promovabil.
„Am avut impresia că este una din acele zile în care nu îți iese nimic. Am făcut mult greșeli individuale, am pierdut mijlocul trerenului. Dacă vrem să creem din nou un grup trebuie să ne strângem și să mergem mai departe. Echipa a mai avut astfel de momente și în trecut, dar împreună am reușit să trecem peste ele. Parcă ne-am pierdut entuziasmul de a juca. Meciul cu UTA a fost un duș rece pentru noi. Sper ca miercuri să arătăm o altă față”, a spus Ghiț.
Antrenorul orădenilor a dat vina și pe ghinion pentru eșecul de azi.
„A fost un meci dominat de cele trei accidentări grave pe care le-am suferit. Sfârlea are comoție cerebrală, Moraru are probleme grave la ligamentele genunchiulu și Mărkuș a suferit o întindere. Am fost nevoit să fac forțat toate cele trei schimbări. În plus, să nu uităm de absențele lui Muscă și Danci, care ne-au dereglat tot sistemul defensiv. Problemele nostre nu i-au din meritul victoriei obținute de UTA”, a completat Ghiț.
articol scris de Nicolae MIHALCEA