Gașca studențească, nebună până la capăt! Brăilenii au picat examenul cu „4”

Liga2.ro 06 Oct. 2012, 19:37 Campionat
Gașca studențească, nebună până la capăt! Brăilenii au picat examenul cu

În căutare de casă nouă în fiecare etapă, Sportul a dat astăzi viața zbuciumată din Regie pe o nouă locație. Astăzi au poposit pe stadionul „Florea Dumitrache”, terenul secund al Complexului Sportiv Dinamo. La primul rostit al numelui, e un lucru de onoare și respect față de o legendă a „câinilor”. În esență, rugina și gri-ul cimentului sfărâmat din tribune nu au nimic de a face cu ceea ce picta pe teren „Mopsul”. Cu toate acestea studenții au fost bine primiți de către gazde. Aceeași atitudine au avut-o și puținii suporteri ai bucureștenilor.

La fel ca la un examen din sesiune primele minute sunt cele mai importante. Atunci reușești să copiezi, să te miști cel mai mult și să afli un răspuns din stânga, din dreapta. Însă studenții nu au intrat pe teren pentru a trăda fotbalul și au pregătit partida cum se cuvine. Brăilenii au fost luați tare încă din minutul 3, când noua speranță a lui Șiman, Valentin Lazăr primește o pasă în profunzime, culcă portarul din câteva mișcări de gleznă și marchează primul lui gol. Apărarea lui Pânzaru scârțâie tot mai des în prima repriză și greșește mai mereu în flancul drept, acolo unde spiridușii Lazăr și Novac înnoadă și deznoadă fără mari probleme. Brăila pare tot mai sufocată. La jumătatea mitanului, același „blond-minune” al gazdelor de conjunctură îl depășește în viteză pe Bosoi și centrează la firul ierbii pentru vârful ghetei lui Șerban, acesta din urmă nu ezită și îndeplinește formalitatea. Tricourile albastre ale lui Sorin Frunză, Bălțoi ori Dinu Sânmărtean se oglindesc pe gazon în umbre cu mâinile în șolduri.

Până la pauză, Sportul izbutește și golul trei. Atacurile nefinalizate la timp și popasul brăilenilor în careul advers se pedepsește prin racheta trimisă de Beța peste defensiva oaspeților și recepționată ulterior de Nistor. Portarul Bunduc nu greșește cu nimic, șutul la colțul lung scutură plasa.

„Studenți până la moarte și dincolo de ea”

La revenirea de la cabine, jocul se mai domolește puțin. Nu e motiv de grabă, se construiește cu răbdare. De la Brăila doar antrenorul mișcă. Depășitul de serviciu, Bosoi, este înlocuit de Tănăsel Prodan. Formația de pe malul Dunării dă semne de revenire, dar fazele de atac se termină în semicercul de la 19 metri. Până la sfârșit, tot universitarii fructifică. Ionuț Șerban execută perfect o lovitură liberă, balonul este plouat spre latul din vole al fundașului central Lung, aflat în marginea careului de șase metri, iar responsabilul de tabela neelectronică a stadionului sprintează să schimbe cifra „3” cu „4”. Se termină 4-0, dar studenții mai au până să treacă anul. Așa gândește și Virgil Andronache trimițându-și echipa la câteva ture de teren imediat după fluierul final.

Sportul Studențesc: Ormenișan – Beța (S. Ciobanu 71′), D. Lung, Patriche (cpt.), Cioranu – D. Novac, D. Șerban, Ghinga, V. Lazăr (G. Dumitrescu 88′) – Al. Nistor, L. Dobre (Mareș 76′);
Rezerve: Vâlceanu – Barbu, Văduva
Antrenor: Virgil Andronache;

CF Brăila: Bunduc – Bosoi (cpt.)(Prodan 46′), Spiridon, Ignat, D. Sânmărtean – Frunză, M. Voicu, Ochia, Pungă – Ad. Câmpeanu, Al. Bălțoi (B. Rusu 63′);
Rezerve: Leu – Pușcașu, M. Dima, Ciocâlteu, Braha
Antrenor: Alin Pânzaru;

Articol scris de George NISTOR

Liga2.ro 06 Oct. 2012, 19:37 Campionat
Pe aceeași temă