Gașc”A” Nebună

Publicat: 06 Jun. 2010, 14:53 Actualizat: 07 Jun. 2010, 19:35 Campionat

Sportul Studențesc, cea mai veche
echipă, în activitate, înființată în România, a învins duminică
Gloria Buzău și, matematic, a promovat în Liga 1, cu o etapă
înainte de finalul sezonului.

Prima prezență în Divizia A a
„alb-negrilor” a fost consemnată în anul 1937. Echipa antrenată de
Coloman Braun-Bogdan, condusă în teren de căpitanul Duce Coe, era
formată din jucători foarte tineri, majoritatea studenți și elevi.
Printre ei se regăsea și Gică Popescu, atacantul naționalei și
viitorul președinte al FRF (1963-1967), care avea, la acea vreme,
doar 17 ani.

După război a urmat o perioadă
sumbră pentru mișcarea studențească din București, asociată de
regimul comunist cu Garda de Fier, implicit și pentru clubul
sportiv care o reprezenta.

La începutul anilor ’70, Sportul
Studențesc și-a regăsit identitatea sub conducerea lui Emil Barbu
„Mac” Popescu și a reușit o nouă promovare cu antrenorul Nelu
Motroc.

Până în ’89, Sportul Studențesc a
fost una dintre cele mai competitive formații din campionat, dar
schimbare de regim a bulversat din nou viața echipei din Regie.
Alb-negrii s-au confruntat mereu cu o severă lipsă de fonduri,
chiar dacă în tricoul „Găștii Nebune’ au evoluat întotdeauna nume
importante ale fotbalului autohton, inclusiv patru golgheteri ai
României.

Actuala conducere a preluat
destinele echipei în urmă cu zece ani, într-un moment în care
aceasta se zbătea să scape de retrogradarea în al treilea eșalon și
după numai doi ani a reușit să revină cu Gigi Mulțescu pe prima
scenă a fotbalului românesc, având un lot foarte tânăr alcătuit, în
mare parte, din fotbaliști formați în propria pepinieră.

Următoarea promovarea a fost extrem
de spectaculoasă, atât din punct de vedere al liniei de clasament,
cât și a jocului încântător prestat. În sezonul 2003-2004, Sportul
Studențesc a avut o medie de peste 3 goluri pe meci, raport ce
vorbește de la sine despre forța echipei pregătite de Dan Petrescu
(tur) și Gavril Pele Balint (retur).

La finalul sezonului 2005-2006,
Sportul Studențesc a obținut cea mai bună performanță de după
Revoluție, locul 4, dar în birourile federale s-a hotărât
retrogradarea echipei, prin retragerea licenței de club
profesionist, la o lună și jumătate de la acordarea acesteia, fără
să existe elemente noi la dosar care să justifice decizia.

Patru ani de zile studenții au fost
printre favoriții seriei I, dar până la venirea lui Tibor Selymes
pe banca tehnică au avut rezultate dezamăgitoare. Primele semne ale
redresării au apărut în returul campionatului trecut cu Florin
Motroc la conducere, însă inconstanța rezultatelor a mai amânat
pentru un an promovarea în prima ligă.

Sportul Studențesc revine în Liga I
în momentul în care Pandurii Târgu Jiu, principala beneficiară a
retrogradării „Găștii Nebune” la masa verde, a luat calea eșalonul
secund, ceea ce pentru suporterii din Regie reprezintă un act
tardiv de
reparație morală.

Precedentele promovări au fost
obținute datorită tinereții și entuziasmului. În acest sezon,
Sportul Studențesc a mizat pe experiența fotbaliștilor săi, nucleul
„dur” al echipei fiind format din jucători de peste 24 de ani.

Lotul
Sportului

Portari: Adrian
Viciu (19), Sorin Popescu (25), Vladimir Niculescu (23)

Fundași:
Răzvan Farmache (31), Raul
Ciupe (26)
, Dean Beța (19), Răzvan Patriche (24), Codruț
Cioranu (19), Sebastian Ghinga (23), Marian Dedu (26), Ștefan Stere
(26), Constantin Secăreanu
(28)
, Daniel Lung (23), Liviu Rusu (29), Lucian Cazan
(20)

Mijlocași: Marius
Postolache (26), Costin
Gheorghe (21), Florentin Cruceru (29)
, Andrei Lungu (21),
Cristian Irimia (28), Nicola
Vasile (25)
, Lucian Chețan (25), Ionuț Târnăcop (23),
Marius Nae (29)

Atacanți:
Costin Curelea (25), Viorel
Ferfelea (25)
, Leonard Dobre (17), Andrei Truță (19), Silviu
Păuna (23), Octavian Chihaia
(29)

*jucătorii evidențiați au cel
puțin un meci jucat pentru Sportul Studențesc în Liga 1

Articol scris de FLORIN
ALBOIU

Publicat: 06 Jun. 2010, 14:53 Actualizat: 07 Jun. 2010, 19:35 Campionat
Pe aceeași temă