Gărgălie, căpitan în premieră

16 May. 2009, 15:43 Campionat
Gărgălie, căpitan în premieră

Profitând de absențele lui Cătălin Trofin (accidentat), Aurel Amzucu (nereținut în lot) și Hugo Moutinho (suspendat), severineanul Costi Gărgălie a purtat banderola de căpitan în partida cu FC Bihor, câștigată de FC Drobeta cu scorul de 1-0, prin golul lui Eduard Stoica, din minutul 32.

„Au fost mulți suspendați și accidentați în echipa noastră. Chiar și eu am jucat cu dureri la spate, după partida de la Turda, dar sunt bucuros că Drobeta a câștigat. Am meritat victoria. Antrenorul va decide cui îi va reveni banderola de căpitan la partida următoare”, a spus fostul mijlocaș al Universității Craiova, adus vara trecută la FC Drobeta.

Dacă severinenii au obținut al patrulea succes consecutiv pe stadionul „Victoria”, FC Bihor a rămas și după partida de la Vânju Mare cu un singur punct obținut în deplasările returului.
 

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

 

16 May. 2009, 15:43 Campionat
Pe aceeași temă