Brăilenii au pierdut, sâmbătă, în campionat, în etapa a III-a, în fața Oțelului cu 1-0, după o evoluție mai puțin convingătoare. Unii au spus la finalul partidei că liderul, Dacia Unirea, nu avea voie să piardă în fața ultimei clasate, adevărul este altul, formația gălățeană nu este nici pe departe una de valoarea ultimului loc. Și, cu siguranță, cu lotul de care dispune, Oțelul va urca rapid în prima jumătate a clasamentului.
Meciul de sâmbăta trecută s-a disputat pe un teren alunecos, îmbibat cu apă pe alocuri, care i-a solicitat fizic pe jucătorii ambelor echipe. Brăilenii au lăsat impresia că nu s-au recuperat fizic și mental după meciul din Cupă, altfel nu se explică lipsa lor de clarviziune în joc. Prima ocazie de gol a partidei a aparținut oaspeților, însă Mitrea a fost atent și l-a blocat pe Miron. Replica gazdelor a venit în minutul 24, când Onofraș a trimis un trasor spre poarta lui Grecu, însă acesta a scos mingea de la vinclu. Șase minute mai târziu, la al doilea corner consecutiv al gazdelor, mingea șutată de Muscă a fost blocată de apărătorii formației vizitatoare. Pe finalul primei reprize Onofraș a șutat slab și Grecu a prins mingea, iar la faza următoare, Ghiocel a reușit să-l blocheze in extremis pe Istrate, astfel că după primele 45 de minute Dacia Unirea și Oțelul erau la egalitate, 0-0.
Începutul reprizei a doua s-a derulat după scenariul celei din Cupă, Oțelul a forțat deschiderea scorului și a reușit-o în minutul 79, prin Istrate. Miron a profitat de o gafă a lui Iosofache, a pornit în cursă, a intrat în careul brăilean și i-a pasat în dreapta lui Istrate, iar acesta a îndeplinit o simplă formalitate.
Pânzaru i-a aruncat în luptă pe Frunză și Roșu și Stelian Nicoliță, însă brăilenii nu au reușit să marcheze golul egalizator, cu toate că au dominat teritorial până la finalul partidei. Niță a centrat perfect în minutul 82, însă Nicoliță a luftat de la doar doi metri, iar patru minute mai târziu, Grecu a scos de la vinclu, mingea șutată de Onofraș.
Ca și în Cupă, sâmbăta trecută, Oțelul a încheiat meciul cu un jucător mai puțin, Stănescu fiind eliminat, după ce a primit cel de-al doilea cartonaș galben. Dacia Unirea a înregistrat primul eșec din acest campionat și a coborât pe locul al patrulea în clasament.
Dacia Unirea: Mitrea – Niță, Olenic, Ghiocel, Stănciulescu – Iosofache, Dima (C. Roșu 58), Pușcașu (S. Nicoliță 75), Necoară (Frunză 58) – Muscă, Onofraș
Antrenor: Alin Pânzaru
Oțelul: Grecu – Marus, Cojoc, Asanache, Murgoci – Istrate, Dajbog, V. Ștefan (Tătar 74), Miron (Constantinescu 90+2) – R. Stănescu, Chipirliu (Diarra 89)
Antrenor: Daniel Florea
Articol scris de Costel FILIP (Obiectiv Vocea Brăilei)