Trupa gălățeană, una cu pretenții înaintea sezonului cel puțin la locurile de play-off, continuă să dezamăgească, devenind un etalon al neputinței fotbalistice. FCM Dunărea n-a fost în stare să-și treacă în cont prima victorie din acest campionat nici după ce a avut șansa să conducă cu 2-0 pe nou-promovata SC Bacău.
Gălățenii au deschis scorul repede prin Istrate (25”), dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, mărindu-și avantajul cu un minut înaintea pauzei tot dintr-o fază fixă finalizată de Neagu, în rest n-au avut nicio altă fază ofensivă mai acătării. În schimb, băcăunii au avut câteva ocazii uriașe, prin Hurdubei (16” și 25”), Ungureanu (35”) și Rusu (42”), la ultimele două cu portarul Olaru în postura de erou al gazdelor.
În cele din urmă insistența oaspeților a fost răsplătită prin golul marcat de Adăscăliței la ultima fază a primei reprise, cu un șut din afara careului, deviat dintr-un fundaș.
Tot băcăuanii au fost în prim-plan și după reluare, Ungureanu a ratat singur cu portarul de două ori (49” și 51”) și tot el a finalizat la golul egalizator (57”), spre bucuria numerosului grup de spectatori localnici, apropiați ai celor două antrenori gălățeni de pe banca tehnică a oaspeților, Viorel Tănase și Tudorel Pelin.
Apoi, oaspeții n-au mai forțat, nici gălățenii n-au putut să o facă, astfel că singurul eveniment notabil până la final a fost eliminarea gălățeanului Radu din penultimul minut, pentru cumul de cartonașe galbene.
DUNĂ‚REA GALAȚI
SC BACĂ‚U
2-2
Fl. Istrate ”9, C. Neagu ”44 / Adăscăliței ”45, Bg. Ungureanu ”56
Olaru – L. Radu, Hristian, Șomodean (cpt.), Ghiocel – S. Cucu, V. Florea (I. Manea ”58), C. Neagu – Gohoreanu, Bâtfoi (S. Drăgan ”83), Fl. Istrate (Sfrijan ”90+1)
Antrenor: Ion Balaur
Eliminat: L. Radu ”89 (două galbene)
Petrariu – Mihălăchioaie, Lozneanu, Burcă, Sascău (Luncanu ”65) – Adăscăliței (cpt), Bg. Rusu, Cl. Tudor, Hurdubei (C. Miron ”80) – Curiliuc, Bg. Ungureanu (Strungariu ”86)
Antrenor: Viorel Tănase
Articol scris de Marian Căpățînă
Foto: Ionatan ȚUȚU