După ce a fost la un pas să se
retragă din campionat în vacanța competițională, Mureșul Deva a
reușit să obțină maximum de puncte în acest start de retur. E
drept, una dintre cele două victorii a fost obținută la „masa
verde”, în fața celor de la Șimleul Silvaniei, iar în iarbă elevii
lui Olariu au bătut o formație în derivă. Săptămâna trecută,
devenii au învins-o cu 3-0 pe Unirea Alba Iulia, ajungând pe locul
opt în clasament.
Titular în garnitura de la poalele
Cetății a fost și ex-utistul Valentin Furdean. Mijlocașul de bandă
dreaptă a făcut parte din lotul UTA-ei până iarna trecută.
„Am început bine returul. S-a făcut și schimbarea de
antrenor, există o atmosferă bună în vestiar, au venit și jucători
noi și valoroși. Am avut ceva probleme în iarnă, acum sperăm să fie
mai bine”, ne-a declarat Furdean.
Tânărul jucător își va întâlni
sâmbătă fosta echipă, chiar dacă nu a îmbrăcat de multe ori tricoul
de titular al „Bătrânei Doamne”: „Se poate spune că va
fi un meci ceva mai special pentru mine. Însă, important e să
câștigăm această partidă pentru a reuși să ne îndeplinim
obiectivul. Vrem să nu pierdem la Arad, e o deplasare
grea”.
În fine, Vali Furdean știe și cui
îi va dedica un eventual gol reușit pe arena „Francisc Neuman”:
„Pe 21 martie este ziua mea și îmi voi dedica mie o
eventuală reușită”.
Sursa: sportarad.ro