Florentin Petre e încrezător că poate salva Dacia Unirea de la retrogradare. Fostul dinamovist vrea o întâlnire cu autoritățile locale: „Anul viitor împlinim 100 de ani”

Marius ANGHEL 29 Oct. 2018, 18:14 Campionat
Florentin Petre e încrezător că poate salva Dacia Unirea de la retrogradare.** Fostul dinamovist vrea o întâlnire cu autoritățile locale:

Dacia Unirea Brăila își continuă parcursul dezastruos din acest sezon al Ligii 2. Sâmbătă, echipa pregătită de Florentin Petre a suferit a noua înfrângere în 14 etape și se menține pe ultima poziție în clasament, cu doar cinci puncte acumulate până acum. La Pitești, brăilenii au pierdut cu 1-4, unicul gol fiind marcat de Stephane Le Metayer.

La finalul partidei, Florentin Petre a pus eșecul de la Pitești pe seama subțirimii lotului de care dispune, însă nu renunță să spere că poate salva echipa de la retrogradare. Fostul dinamovist speră să primească întăriri în iarnă pentru a putea îndeplini obiectivul.

„Echipa noastră a început, cât de cât, să arate un joc frumos. Am avut perioade când am jucat destul de bine. Mai avem însă foarte, foarte mult de muncă. Am întâlnit unul dintre cei mai buni adversari din liga a doua, cu o continuitate, cu rezultate bune, cu tradiție. Când vorbești de FC Argeș vorbești de o istorie și de mari fotbaliști pe care i-am avut în acești ani de istorie. La un moment dat, am sperat că nu vom pierde și vom obține un rezultat bun. Am avut și două-trei ocazii de unu la unu cu portarul, dar lipsa de concentrare la finalizare a lăsat de dorit. Când ratezi cu seninătate, adversarul la calitățile pe care le are, profită imediat de situație. Avem o echipă mică, cu copii mulți, strânși peste noapte, la începutul campionatului. Nu au o pregătire fizică foarte bună și este greu. Au făcut niște sacrificii foarte mari să-i strângă. Ne trebuie și o anumită calitate de jucători. Mă refer la un nucleu de patru-cinci fotbaliști cu experiență, așa cum aveți și voi”, a spus Petre.

Antrenorul Daciei Unirea, formație intrată de curând în insolvență, e încrezător că aceasta va prinde centenarul, pe care îl va sărbători în 2019. „Noi, până în iarnă, trebuie să ne bucurăm de fiecare moment, iar punctele să se adune acolo, ca să fim bine. Voi vorbi cu autoritățile locale să ne ajute, pentru că, fără bani, nu poți să faci performanță. Anul viitor se împlinesc 100 de ani de la înființarea clubului. Ar fi foarte frumos să scăpăm de retrogradare și să facem un lot bun de jucători cu care Brăila să se mândrească”, a mai declarat Florentin Petre.

În etapa a 15-a, Dacia Unirea joacă sâmbătă, de la ora 12:00, pe teren propriu cu Petrolul, una dintre pretendentele la promovare.

Marius ANGHEL 29 Oct. 2018, 18:14 Campionat
Pe aceeași temă