În primele două deplasări din prezenta stagiune a ligii secunde, o formație de copii a Forestei pierdea cu 16-0, la Timișoara, cu Ripensia și 9-1 la Brăila, dar după ce echipa moldavă și-a schimbat fața nu au mai existat înfrângeri rușinoase precum cea de azi, de la Șiria, unde a cedat cu 1-8. UTA, la rândul ei pe finalul unui sezon sub așteptări, s-a descătușat și le-a aplicat o corecție greu de digerat sucevenilor și antrenorului lor, Florentin Petre.
La conferința de presă de după meci, fostul internațional nu și-a putut ascunde dezamăgirea. Eșecul dur vine și după o serie de schimbări în cadrul conducerii clubului, unele care au dus și la despărțirea de o parte dintre jucătorii din lot.
„În primul rând, vreau să felicit echipa UTA-ei pentru atitudinea și agresivitatea pozitivă de care a dat dovadă. Aveți o echipă tânără, talentată și pe viitor aș vrea să văd tot mai mulți jucători vor face pasul de aici spre echipele naționale. Despre formația mea pot să spun că este un duș foarte rece, nu mă așteptam la o așa diferență de scor. Poate că am avut anumite perioade de joc bune, dar vina este a noastră, a tuturor pentru rezultatul din final. Încă de la începutul anului am spus că fără un lot competitiv îmi va fi foarte greu să-mi îndeplinesc obiectivul, salvarea de la retrogradare. Ne-au mai plecat și jucătorii străni, doi dintre ei aveau calitate, Konate și Renquin și ne-au ajutat în anumite momente. Dar nu asta e marea problemă. Oricum, șanse matematice de salvare încă există, voi încerca la meciul următor, de acasă, să-mi capacitez băieții pentru a avea o altă atitudine. Ziua de azi vreau să o dau uitării cât de repede. Au venit oameni noi la conducerea echipei, vor rezultate, vor ca echipa să meargă în continuare, în Liga a 2-a sau a 3-a. Avem șansa noastră, vom juca în continuare”, a spus Petre la finalul partidei cu „roș-albii”.
UTA reprezintă o „bornă” importantă în cariera lui Florentin Petre, atâta timp cât acesta a debutat în Divizia A chiar la Arad. Mijlocașul de bandă era împrumutat de Dinamo pe malul Mureșului și, printre alții, l-a avut coleg de echipă pe Codru Grădinariu, actualul director general al „roș-albilor”. „A fost frumos, aveam 18 ani, am fost primit extraordinar la UTA. Singurul lucru ce m-a dezamăgit a fost că am retrogradat la finalul acelui sezon. A fost un grup frumos, băieți extraordinari, îi respect mult și am rămas prieteni. Aradul va avea stadion nou, UTA are finanțare, e păcat să nu joace din nou în Liga 1 și să ducă tradiția mai departe”, a mai punctat „Piticul”.
După 33 de etape, Foresta ocupă ultimul loc printre echipele rămase active în campionat, cu 30 de puncte. Brăila, Pandurii și Metaloglobus sunt echipele care sunt de-o parte și de alta a liniei retrogradării, toate cu câte 34 de puncte acumulate până acum. În următoarea rundă, Foresta joacă pe teren propriu cu Pandurii. Un eșec i-ar decide soarta.
Sursa: Sport Arad