Cu toate că trei puncte ar fi însemnat un pas mare în lupta pentru promovare și meciul cu Dunărea trebuia să-l joace numai pe atac, FC Botoșani a început prutent partida de pe „Municipal”. Cu un singur vârf de atac, Marius Matei, și un mijloc aglomerat, Costel Orac a încercat să-l suprindă pe Eugen Baștină, antrenorul oaspeților. A și făcut-o, însă doar timp de o repriză. Stanciu i-a adus pe botoșăneni în avantaj, Popescu și Cârjan au egalat într-un interval de trei minute, ca în final, Homneac să egaleze în prelungiri.
Prima fază cursiva i-a avut ca protagoniști pe Stanciu și Todoran. Cei doi au combinat frumos în fața careului Dunării, însă numai bara porții apărate de Măstăcan a făcut ca tabela să rămână neschimbată. Egalitatea de pe tabelă s-a rupt la mijlocul reprizei. FC Botoșani a reușit să deschidă scorul prin juniorul Stanciu (21), după o minge respinsă în față de goalkeeper-ul oaspeților, în urma unei lovituri libere executate de „veteranul” Todoran. Au urmat câteva minute de deliberări, fotbaliștii lui Orac solicitând penalty la un presupus fault asupra lui Matei.
Costel Orac și Eugen Baștină mută ofensiv după pauză. Matei îi cedează locul din teren lui Ghiceanu, iar, de partea cealaltă, Cristea este înlocuit de Cucu. Modificările din teren au dus echipa gălățeană și mai aproape de poarte lui Curileac, ca în minutul 70, acesta să cedeze pentru prima dată. Popescu înscrie din 10 metri după o contra rapida, ca, imediat, Dunărea să continue asaltul. Cârjan (73) se trezește singur cu goalkeeperul botoșănean, după o bâlbâială în centrul defensivei și trimite mingea în poartă, spre stupefactia „întregului oraș”, așa cum spunea la final președintele oaspeților, Auraș Brașoveanu.
Finalul a făcut ca ritmurile cardiace ale spectatorilor să aibă fluctuații serioase. Homneac (80) încearcă să-și salveze echipa, însă este oprit în ultima secundă de defensiva gălățeană, ca tot el (90+2), să-i răsplătească încrederea acordată de Costel Orac și să înscrie pentru un egal nesperat în prelungiri.
FC BOTOȘANI – DUNĂ‚REA GALAȚI 2-2 (1-0)
C. Stanciu (21), Homneac (90+2) / D. Popescu (70), Cârjan (73)
Curileac – Patache, C. Dinu, Poverlovici, V. Bordeanu (cpt.) – Matiș (’75 Homneac), Rudac, Vașvari (’75 M. Vintilă), C. Stanciu – M. Matei (’66 Ghiceanu), Todoran
Antrenor: Costel Orac
Măstăcan – D. Cristescu (’35 L. Radu), Căldăraru, D. Florea, Ghiocel – V. Munteanu (’77 I. Enache), Cioinac, Al. Cristea (’61 N. Cucu), D. Popescu (cpt.) – Bârlădeanu, Cârjan
Antrenor: Eugen Baștină
Articol și foto de Eduard BLAGA