Astăzi, 20.06.2012, FIFA a solicitat FRF să pună în aplicare sancțiunea dictată de către Comisia de Disciplină a forului internațional cu privire la penalizarea cu 6 puncte a FC TIMIȘOARA, puncte ce urmează a fi deduse din cele aferente sezonului competițional 2012 – 2013. Comitetul de Urgență al FRF va lua în discuție această situație în ședința sa din 26.06.2012.
Echipa lui Marian Iancu a primit această sancțiune ca urmare a neachitării datoriei față de clubul Slovan Liberec pentru transferul lui Milos Brezinsky. Conform unor surse din cadrul clubului bănățean, conducerea FC Timișoara are de plată 1.050.000 de euro către gruparea cehă plus 100.000 de euro penalități.
FC Timișoara a pierdut litigiul cu Slovan Liberec în ceea ce privește această restanță atât în fața Judecătorului Unic al Comisiei FIFA pentru Statutul Jucătorilor în 11 august 2010, cât și la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne la 9 septembrie 2011.
FC Timișoara l-a transferat în anul 2008 pe fundașul Milos Brezinsky de la gruparea cehă Slovan Liberec. Brezinsky a evoluat la formația bănățeană până în 2010 când și-a reziliat de comun acord contractul. În momentul de față, fundașul se află sub contract cu gruparea Viktoria Plzen, dar joacă sub formă de împrumut la Ceske Budejovice.
Comunicatul FIFA poate fi accesat aici.
Articol de Mihai ANDRIEȘ