Conferința de presă a liderului a adus în discuție și capul de afiș al ultimei runde a sezonului regulat, derbyul de la Satu Mare, dintre Olimpia și Gloria. Legat de acest meci, care va stabili ultima echipă calificată în play-off, Felix Grigore a declarat: „Bistrița ar putea să bată la Satu Mare, are șanse, la fotbal se poate întâmpla orice. Noi ne dorim ca Bistrița să nu intre în play-off. Dacă vă uitați pe clasamentul play-off-ului nici celelalte echipe nu și-ar dori, nici Vâlcea, nici Târgu Mureș. Sunt convins că jucătorii de la Olimpia vor lupta pe viață și pe moarte. Satu Mare, ca și FC Olt, cele două echipe care nu au depus dosare de licențiere, și-au propus să scape de la retrogradare în acest sezon. Și care este primul pas pentru atingerea acestui obiectiv: să scapi de play-out. Oltul e sigură că a scăpat, Satu Mare are șansa sâmbătă să-și asigure locul în liga a doua”.
Conducătorul grupării craiovene a explicat de ce ne dezavantajează actualul sistem de play-off: „Din ce a spus președintele FRF, de la anul, sistemul cu play-off și play-aut va fi îmbunătățit. Acum se merge pe punctele acumulate doar în meciurile directe. Acesta este sistemul și îl respectăm. Nu ne convine, dar nu avem ce face. Gândiți-vă doar că dacă se intra în play-off cu toate punctele acumulate în sezon, cum va fi de la anul, aveam 15 puncte în fața celor de la Târgu Mureș, așa ei vin la cinci puncte”.
Articol scris de Cosmin STAICU