FC Olt a obținut o victorie importantă, impunându-se la scor, 4-0, în jocul susținut pe teren propriu cu liderul seriei, Metalul Reșița. Nevoit să improvizeze în ofensivă, având în vedere suspendarea celor doi atacanți, tehnicianul Dan Oprescu a fost inspirat, folosindu-l atacant pe mijlocașul Ștefan Blănaru. Slătinenii au arătat multă determinare, iar prima mare ocazie a lui Pavel, care a ratat din trei metri, anunța golul (min.22). Mijlocașul stânga Alexandru Leucuța a primit o pasă în zonă centrală de la Vasile Gheorghe, a pătruns în careu, deschizând scorul cu un șut pe lângă goalkeeper-ul Zimmermann (min.25).
Oltenii au ieșit la fel de motivați de la cabine, iar la scurt timp de la reluarea jocului Blănaru a majorat avantajul (min. 53). Oaspeții au acuzat șocul primirii golului, slătinenii desprinzându-se pe tabelă. Reprofilat atacant, Ștefan Blănaru a punctat pentru 3-0 în urma unei pase în fața porții a lui Vasile Gheorghe (min.57). Metalul Reșița a avut o ocazie mare în minutul 75, însă Albert Voinea nu a reușit să împingă în poartă o centrare în fața porții a lui Octavian Vasile. În minutul 86, Ștefan Blănaru a reușit hattrick-ul. Ignea l-a lansat pe contraatac, iar noul atacant al divizionarei slătinene a închis tabela la 4-0, cu un șut plasat.
FC Olt Slatina este singura echipă care a reușit să învingă Metalul Reșița, care avea o statistică impresionantă. Până la confruntarea de pe „1 Mai”, bănățenii aveau doar două goluri primite în șapte meciuri. În urma succesului înregistrat, FC Olt Slatina a urcat pe locul șapte, aflându-se la două lungimi distanță de play-off.
FC OLT SLATINA 4
METALUL REȘIȚA 0
Leucuța ”25, Șt. Blănaru ”53, ”57, ”86
Nuno Claro – Radovic, Morariu (Fâșie ”77), Gligor (cpt.), Covalschi – A. Pavel (M. Mihăescu ”63), A. Ignea – M. Căpățână, V. Gheorghe (Dobricean ”80), Leucuța – Blănaru
Rezerve neutilizate: Mogoșanu – Giurcă, Rogoveanu, Fl. Ștefan
Antrenor: Dan Oprescu
Zimmermann (cpt.) – V. Crețu, I. Popescu, M. Ciucă, Anițoiu – Feher (A. Voinea ”46), D. Enescu (Breșneni ”60) – Oct. Vasile, A. Neagoe, Manole (A. Roman ”60) – Buhăescu
Rezerve neutilizate: A. Pascal – S. Ciobanu, R. Cristian, Vaștag
Antrenor: Daniel Oprița
Sursa: Gazeta nouă