FC Brașov și-a luat adio de la promovarea directă după eșecul de la Mediaș. VIDEO | Reacții după victoria Gazului cu 3-1

Marius ANGHEL 20 Apr. 2016, 14:13 Campionat

FC Brașov a mai făcut un pas greșit în lupta pentru promovare. Elevii lui Adrian Szabo au pierdut, marți seară, derbiul etapei a 3-a din play-off, scor 1-3, în deplasare, la Mediaș. A fost un meci în care erorile din defensivă, forma slabă a mai multor jucători, dar și arbitrajul penibil al bucureșteanului Cristi Georgescu au contribuit la o înfrângere care taie practic toate speranțele la promovarea directă.

Multe gafe și un arbitraj scandalos

Deși au reușit să revină de la 0-1 prin golul lui Matei din minutul 60, „stegarii” nici nu au avut timp să se bucure, pentru că gazdele au rezolvat jocul în decurs de doar trei minute! Mediașul a început în forță, iar Gavra și Neacșa i-au dat primele emoții lui Iacob. „Stegarii” au reacționat și au fost aproape de gol la ocaziile lui Puțanu și Andor, însă cei doi nu au găsit spațiul porții lui Albuț.

Gazul a deschis scorul în minutul 19, atunci când Neacșa a centrat pe jos de pe partea stângă, mingea s-a plimbat ca la biliard între Marin și Puțanu, iar Tîrcoveanu a marcat cu un șut din 10 metri. Apoi a ieșit la rampă arbitrul Cristi Georgescu, cel care nu a văzut un fault extrem de dur al lui Cristea la Vagner, brașoveanul nemaiputând continua jocul! Szabo a forțat atacul, trimițându-l în față pe Marius Matei, iar Buga a fost retras fundaș dreapta.

O altă gafă marca Georgescu a avut loc în minutul 32, atunci când același Cristea l-a faultat pe Matei pe linia careului de 16 metri, dar fluierașul din București l-a copiat pe italianul Rizoli și a acordat doar o lovitură liberă din afara careului. În partea secundă, brașovenii au reușit să egaleze prin Matei, care a îndeplinit o simplă formalitate, după centrarea perfectă a lui Andor.

Trei minute de coșmar

Speranțele „stegarilor” la obținerea unui rezultat bun s-au năruit în doar trei minute. Mai întâi, Radu Zaharia, scăpat din marcaj, a înscris cu mâna, după un corner executat de Petre. Golul trei al gazdelor a fost reușit de Gavra cu un șut plasat de la marginea careului. Mai mult, Brașovul a încheiat meciul cu un om mai puțin, după o eliminare corectă a fundașului Marian Marin, venită în urma unui fault asupa lui Coșereanu, care ar fi scăpat singur cu Iacob. Daniel Ene putea reduce din diferență pe final, dar a reluat slab din poziție ideală.

Gaz Metan s-a distanțat la 4 puncte în fruntea clasamentului față de a doua clasată, UTA BD, și la opt puncte de FC Brașov.

GAZ METAN MEDIAȘ    3
FC BRAȘOV        1

Târcoveanu ’19, R. Zaharia ’66, Gavra ’68 / M. Matei ’60

Albuț – M. Stancu, I. Cristea, L. Cazan, G. Neagu (Buzean ’80) – I. Neacșa (Cip. Petre ’64), R. Zaharia – Băjenaru (cpt.), Tîrcoveanu (P. Iacob ’72), Coșereanu – Gavra
Rezerve neutilizate: Botoșer – I. Neag, Bic, Buziuc
Antrenor: Cristian Pustai

Fl. Iacob – Vagner (M. Matei ’30), M. Marin, Puțanu, Negotei – I. Manole (Livan ’64), S. Pană, Al. Coman, Andor – Mug. Buga (cpt.), Bg. Rusu (D. Ene ’69)
Rezerve neutilizate: D. Mutu – Rz. Avram, Ș. Moraru, Istrofor
Antrenor: Adrian Szabo
Eliminat: M. Marin ’78 (roșu direct)

Stadion: Gaz Metan (Mediaș); Arbitru: Cristian Georgescu (București); Asistenți: Bogdan Gheorghe (București) și Ferencz Tunyogi (Zalău).

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)
Foto: Istvan BERTALAN
Video: Nova TV

Marius ANGHEL 20 Apr. 2016, 14:13 Campionat
Pe aceeași temă