FC Bihor a învins Minerul și a urcat pe locul 2 în play-out

Marius ANGHEL 24 May. 2014, 21:18 Campionat
FC Bihor a învins Minerul** și a urcat pe locul 2 în play-out

FC Bihor a trecut sâmbătă pe locul secund al fazei play-out din Seria a II-a a Ligii a II-a la fotbal, după ce în cadrul etapei a VII-a s-a impus pe teren propriu, pe stadionul „Iuliu Bodola”, cu scorul de 1-0, în fața jucătorilor de la Minerul Motru. Orădenii au profitat și de înfrângerea de pe teren propriu a celor de la CS Mioveni, care au cedat jocul cu Olimpia Satu Mare, cu scorul de 0-2.

Disputată pe o căldură mare, partida de la stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea a adus în fața celor câteva sute de spectatori un joc alert, cu destule ocazii de poartă, cele mai multe și mai clare aparținând gazdelor, care, pe lângă golul înscris de R. Lukacs, în minutul 39, au mai trimis mingea în bară, prin S. Ianc, și au mai ratat în câteva rânduri, prin Hadăr, Zs. Lukacs, S. Ianc și R. Lukacs.

După ce Stancu de la gazde și Fărcășanu, de la oaspeți, au șutat pe lângă poartă, în minutele 27 și 29, R. Lukacs, în minutul 30 și-a trecut în cont o altă ocazie importantă, dar intrat în unghi, a trimis la colțul lung, puțin pe lângă bară. Două minute mai târziu, la poarta cealaltă, Inclăzan, cu capul din 7 metri, a reluat peste transversală.

FC Bihor a anunțat deschiderea scorului în minutul 37, când, găsit bine în careu, de S. Ianc, Zs. Lukacs a trimis din 8 metri, pe lângă portar, dar puțin și pe lângă poartă. Gheața s-a spart în minutul 39, când, angajat în careu, R. Lukacs a înscris cu un șut bun din poziție centrală în dreapta lui D. Popescu.

După pauză, tot motrenii au început mai bine, dar șuturile lui Stoenac, în minutul 47, și N. Neacșu, în minutul 50, nu și-au atins ținta.

Orădenii au trecut apoi în atac și într-un interval de cinci minute și-au creat trei ocazii clare. Mai întâi, S. Ianc, scăpat singur în careu, a șutat din 10 metri, dar portarul a respins în corner. Apoi, în minutul 64, același S. Ianc, de la 17 metri, a șutat în bara laterală, iar un minut mai târziu, scăpat singur în careu, R. Lukacs, după ce a întors portarul a trimis peste bară.

De la Minerul, Fărcășanu, în minutul 71, și Stoenac, în minutul 85, a șutat peste poartă, primul, iar al doilea în portar, în timp ce ultima acțiune mai periculoasă a jocului ia aparținut lui Cigan, după o pasă de la Haș, atacantul orădenilor, trimițând pe lângă poartă, din 6 metri.

Haș, căpitan la propunerea lui Lazăr

Astfel, într-un joc pe care l-a început cu patru rezerve, FC Bihor s-a impus meritat și a urcat un loc în clasament. „A fost un joc mai deschis, în care ocaziile au fost împărțite, dar cred că ocaziile clare l-am avut noi. Felicit jucătorii pentru eforul depus pe această căldură și mă bucur că am reușit să urcăm un loc în clasament, cel puțin până la jocul direct cu Mioveni”, a declarat, la final, antrenorul „roș-albaștrilor”, Alexandru Pelici.

Dacă fotbaliști precum Sălăjan, M. Stancu, Zs. Lukacs sau Hadăr au fost titulari, în schimb, Fildan, Sorian, M. Popa sau Ov. Bic nu au figurat nici măcar pe foaia de rezervă, tocmai pentru a lăsa jucătorii tineri să evolueze mai mult.

VEZI o GALERIE FOTO de la meci

Interesant este că la propunerea lui Florin Lazăr, căpitanul echipei orădene, banderola a purtat-o la acest meci mijlocașul Andrei Haș. „Am dorit să responsabilizăm și tinerii, iar dintre jucătorii sub 21 de ani, Andrei Haș a evoluat cam cel mai mult până acum, și constant, de aceea am crezut că el este cel mai îndreptățit s-o poarte azi”, a precizat Alexandru Pelici.

În etapa viitoare, miercuri, de la ora 18, FC Bihor va evolua la Satu Mare, cu Olimpia, CS Mioveni va sta, iar în celălalt joc al rundei intermediare de săptămâna viitoare, la Motru, Minerul va primi replica celor de la UTA, care în acest week-end au avut liber.

FC BIHOR
MINERUL MOTRU
1-0

R. Lukacs 39

Sălăjan – Mihuț, Fl. Lazăr, Mintaș, A. Achim – S. Ianc, M. Stancu, Haș (cpt.), Zs. Lukacs (Nichita 59) – Hadăr (Fl. Pop 77) și R. Lukacs (Cr. Cigan 85)
Antrenor: Alexandru Pelici

D. Popescu – Iclănzan, Dicu (cpt.), Nueleanu, N. Neacșu – Gruia, Nicoloff, Fărcășanu, Stoenac – Cernica (Unguru 58) și Trifu (R. Stănescu 46, Poenaru 78)
Antrenor: Gabriel Zahiu

Sursa: eBihoreanul

Marius ANGHEL 24 May. 2014, 21:18 Campionat
Pe aceeași temă