Farul are ocazia să urce pe loc de promovare

03 Mar. 2010, 10:52 Campionat
Farul are ocazia să urce pe loc de promovare

Învinsă cu un scor fluviu la
Constanța, în tur, Farul joacă pe terenul Concordiei Chiajna cu
gândul la victorie, pentru a spăla rușinea de acum șapte luni și
pentru a accelera spre Liga 1.

Cu o victorie, duminică, la
Chiajna, Farul urcă de pe locul actual din clasamentul Ligii a
II-a, trei, cel puțin pe poziția secundă. „Marinarii” ar putea
ajunge chiar și în fotoliul de lider, dacă meciul Victoria Brănești
– Sportul Studențesc se încheie la egalitate.

Însă, ca să bată sau să scoată
măcar o remiză, „marinarii” trebuie să își schimbe radical jocul,
pentru că prestația săracă în realizări din meciul de debut, cu
Dunărea Giurgiu, nu le lasă speranțe de reușită în fieful
Concordiei.

„Pentru noi, meciurile
care urmează sunt ca niște finale. Sperăm să batem la Chiajna, și
ca să ne revanșăm pentru ce s-a întâmplat în tur. Categoric, vom
avea un meci greu, dar suntem conștienți că cele trei puncte sunt
foarte importante pentru noi. Nu sunt mulțumit de jocul meu contra
Dunării Giurgiu. Vreau să am altă evoluție duminică și, dacă se
poate, să și marchez. Am văzut partida Sportul – Concordia (1-0) și
pot să spun că oaspeții m-au impresionat. S-au luptat, au avut
ocazii”
, a declarat golgheterul Farului, Chico.

„Vrem să batem,
duminică, pentru a urca pe loc de promovare. Toate meciurile sunt
dificile până la final, dar sperăm să trecem cu bine de ele, pentru
a juca din nou în Liga 1. Abia aștept să evoluez în primul eșalon,
unde am mai fost cu UTA. Trag tare la fiecare antrenament, pentru a
prinde formula de bază. Mi-a plăcut așezarea din partida cu
Giurgiu, în care eu și celălalt mijlocaș de bandă am jucat mai
avansați, în sprijinul vârfului”
, a spus mijlocașul
dreapta, Diogo Andrade.

„Ne așteptăm la un joc
greu, dar trebuie să câștigăm”,
a arătat și fundașul
stânga Gaston Mendy.

Cristocea este
refăcut

Meciul Concordia Chiajna – Farul se
joacă duminică, de la ora 11, în direct la sport.ro. De la Farul va
lipsi Ben Teekloh, suspendat, dar Cristocea, care s-a accidentat în
meciul cu Dunărea, va fi refăcut, după ce nu a suferit decât o
contuzie, iar ieri a lucrat normal. La cele două ședințe de
pregătire de ieri nu a participat în schimb stoperul Marko
Ran-delovic, care nu a revenit din Serbia, unde a plecat să-și
rezolve situația contractuală cu echipa sa, FK Rad Belgrad.

Astăzi, Mățel joacă
în Israel

Și Concordia va avea duminică o
absență, fundașul central Stativă, care s-a ales cu o fisură de
pomete în debutul meciului din etapa trecută, cu Sportul
Studențesc, și va trebui să ia o pauză de 5-6 zile.

Astăzi, de la ora 18, câte un
jucător din ambele tabere, Mățel (Farul) și Gardoș (Concordia),
susțin, la Tel-Aviv, meciul amical Israel – România, la nivelul
echipelor naționale Under-21.

Dezastrul din
tur

În tur, pe 21 august 2009, Farul a luat o bătaie soră cu moartea,
pierzând la Constanța cu 1-4! Ene a deschis scorul rapid, în
minutul 3, dar Concordia a revenit, punctând prin Martinescu (min.
23), Diniță (min. 34 și 60, primul gol – la o mare eroare a lui
Vlas) și Cr. Ciubotariu (min. 68). În plus, oaspeții au ratat alte
trei ocazii enorme (dintre care o bară). În repriza a doua,
Concordia a penalizat falimentarul joc la ofsaid al gazdelor,
zburdând prin apărarea Farului (în care Rusmir a fost folosit
fundaș central!).

Sursa: cugetliber.ro

03 Mar. 2010, 10:52 Campionat
Pe aceeași temă