Să câștigi cu 3-1 în deplasare, în condițiile în care, din minutul 33, la scorul de 0-0, ai rămas în zece oameni (după eliminarea lui Ochia, care a primit două galbene în decurs de două minute), nu e la îndemâna oricui. Farul a reușit însă această performanță pe terenul lui ACS Berceni, pășind cu dreptul pe un drum care speră să o ducă, la finele sezonului viitor, în Liga 1.
Echipa a muncit mult, iar eforturile „marinarilor” au fost concretizate de Marius Jianu, un golgheter pur-sânge, al cărui debut spectaculos la Farul într-un meci oficial, cu trei goluri, dă speranțe că, avându-l și pe Marco Enciu vârf de lance, atacul constănțean va mai răni de moarte multe apărări. Farul a condus cu 3-0 în minutul 59, gazdele înscriind golul de onoare pe final, dintr-o lovitură liberă obținută și transformată în gol de Pătrașcu.
Marian Dinu: „Băieții s-au autodepășit”
„Meciul a fost foarte greu, dar băieții s-au descurcat admirabil, trecând peste handicapul numeric din teren. S-au autodepășit. Ochia a primit primul galben foarte ușor. Este un start cu dreptul al Farului, o victorie de moral și o gură de oxigen pentru toți. Sperăm să avem și continuitate, lucru foarte important. Mă bucur pentru golurile lui Jianu și sper ca în meciul următor acesta să fie înlocuit cu brio”, a declarat principalul Farului, Marian Dinu. Pe lângă Ochia, în partida din runda a 18-a la Farul nu vor juca nici Marius Jianu și nici Monel Cârstoiu, suspendați în urma cartonașelor galbene primite la Berceni.
VEZI O AMPLĂ‚ GALERIE FOTO DE LA ACS BERCENI – FARUL 1-3
„Nu ne-a fost ușor. Am întâlnit o echipă bună și am și jucat o oră în inferioritate numerică. Ne-am mobilizat însă, am alergat, iar efortul nostru s-a regăsit pe tabela de marcaj”, a spus Marius Jianu.
Fanii Farului: „Cu tine vom fi mereu!”
Farul a fost încurajat și la Berceni de un grup de suporteri, care au cântat pe tot parcursul meciului, iar la final au scandat: „Cu tine vom fi mereu!”. „La niciuna dintre echipele la care am jucat până acum n-am întâlnit suporteri așa de fanatici. Mă bucur că am veni la Farul și sper să nu îi dezamăgesc pe fani, să nu mă opresc aici cu golurile”, a spus Marius Jianu.
ACS BERCENI – FARUL CONSTANȚA 1-3
A. Pătrașcu ”85 / M. Jianu ”35, ”48, ”59
Meilă – Dapo (L. Cristea ”56), C. Sandu, M. Popescu, G. Damian – Scărlătescu, Krausz, Pivniceru (cpt.) (Jugaru ”53), A. Pătrașcu – D. Lemac, R. Văduva
Rezerve neutilizate: Vl. Ignat – C. Mihai, G. Ghinea, Dobrosavlevici, R. Radu
Antrenor: Silviu Ion
Bg. Olaru – Băjan, Fl. Pătrașcu, D. Ciobanu, Al. Giurgiu (Cârstoiu ”46) – Al. Grigoraș (Pîslaru ”67), Ochia (cpt.), Cioinac, Szalkai – M. Enciu, M. Jianu (Al. Vieru ”89)
Rezerve neutilizate: Vl. Neagu – Fl. Tudorache, Cl. Popa, Al. Muscă
Antrenor: Marian Dinu
Eliminat: Ochia ”33 (două galbene)
Stadion: Comunal (Berceni); Spectatori: 300; Arbitru: Denis Haidiner (Hunedoara); Asistenți: Ionel Valentin Dumitru (Gherghița) și Joszef Peter (Sfântu Gheorghe); Jucătorul meciului: Marius Jianu
Sursa: Ziua Constanța