Eșecul tuturor

21 May. 2010, 11:12 Campionat
Eșecul** tuturor

UTA mai are șanse teoretice pentru
a promova în Liga I, însă după ultimele două eșecuri – 3:1 cu FCM
Târgu Mureș și „U” Cluj-Napoca – arădenii depind de rezultatele
principalelor favorite. Bătrâna Doamnă nu-și mai permite să piardă
puncte până la finalul sezonului, însă la fel de mult vor conta
rezultatele formațiilor din Cluj-Napoca și Târgu Mureș.

Rămâne însă de văzut câtă putere va
avea UTA în următoarele partide, în special în cea cu FC Argeș de
sâmbătă dimineață. Echipa este dărâmată psihic, directorul tehnic
Ionuț Popa sesizând acest aspect. După eșecul de la Târgu Mureș,
șeful staff-ului tehnic a fost extrem de dur la adresa jucătorilor,
însă la capătul înfrângerii de miercuri seara, de la Arad, și-a
schimbat atitudinea, devenind extrem de protector cu fotbaliștii
săi.

Eșecul de miercuri seara a fost al
tuturor, însă actorii principali ai confruntării au fost
fotbaliștii de la „U”, autorii unui joc nu doar pragmatic, ci bine
organizat, sigur pe faza de defensivă și bine organizat în atac.
Ionuț Popa a încercat altceva. L-a păstrat pe bancă pe Drida, l-a
înlocuit pe Chindriș cu Apostol, renunțând la doi juniori titulari,
atât pentru a aduce un plus de experiență, cât și pentru forma
slabă a juniorului, a revenit la sistemul 4-4-2, căutând să
întărească flancurile cu Nădăban și Tobă, jucători cu capacitate de
efort.

Ideile tehnicianului nu s-au
dovedit bune, jocul Bătrânei Doamne fiind la fel de inconsistent,
ușor de demontat, însă surpriza a venit din partea liniei
defensive, extrem de vulberabilă în ultima vreme. Dincolo de
încercările UTA-ei, trupa arădeană s-a lovit de un adversar
excelent organizat. „U” a jucat un 4-2-3-1 foarte mobil,
disciplinat tactic și dispus la efort. Fundașii centrali Basso și
Bonatti i-au blocat perfect pe Țucudean și Batin, câștigând
majoritatea duelurilor individuale sau aeriene.

Închizătorii Reinaldo și Ionescu au
jucat perfect pe faza defensivă, acoperind spații și permițând
arădenilor să dețină posesia la distanță mare de suprafața de
pedeapsă, iar lateralii Ungurușan și Mușat au jucat exact ce
trebuia, pe ambele faze ale jocului, venind mereu cu superioritate
pe flancuri.

De la mijloc în sus, „U” a fost mai
mereu periculoasă, aducându-și mereu alți doi oameni în atac, Lecic
(apoi Popa), și Voican formând un trio ofensiv împreună cu vârful
împins Lemnaru, obligând multă vreme UTA să-și păstreze fundașii în
linia defensivă, însă mijlocașii ofensivi clujeni n-au ezitat să se
apere constant de-a lungul meciului.

La 0:3, Ionuț Popa a mutat într-un
4-3-3 care se transforma în 3-4-3 pe faza de atac, Nădăban fiind
plasat ca fundaș-mijlocaș pe flancul drept, iar Pecarov adus în
atac lângă Batin și Țucudean. Degeaba însă, UTA fiind la fel de
haotică și dezorganizată, jucând doar la întâmplare.

Per ansamblu, atât de prost a jucat
UTA în meciurile cu Târgu Mureș și „U” Cluj-Napoca, încât a
provocat multor suporteri senzația că nu și-a dorit să câștige. E o
senzație falsă, Bătrâna Doamnă fiind supraestimată de-a lungului
sezonului, ca urmare a parcursului bun, dar nu însoțit întotdeauna
de un joc de calitate sau pe măsura rezultatelor obținute.

Articol scris de Sebastian
Șiclovan

21 May. 2010, 11:12 Campionat
Pe aceeași temă