Energeticianul rămâne fără victorie în 2019. Zima: „Singurul aspect pozitiv din acest joc este faptul că nu am primit gol”. Pe cine consideră echipa surpriză a începutului de an

Marius ANGHEL 10 Mar. 2019, 11:35 Campionat
Energeticianul rămâne fără victorie în 2019.** Zima:

Energeticianul nu a câștigat nici în al treilea meci desfășurat în 2019, însă de această dată a remizat, 0-0 cu FC Argeș, contra unei echipe unde antrenorul primise ultimatum, iar jucătorilor li s-au blocat salariile și li s-a cerut maxim de puncte din următoarele două partide.

Antrenorul George Zima a recunoscut că egalul era tot ce puteau obține elevii săi în partida cu FC Argeș.

„În jocul de azi, egalul obținut este maximum cu ce ne puteam alege. A fost un meci foarte greu, pentru că noi nu am mai reușit să continuăm prestațiile bune din primele două etape. În primele 75 de minute faza defensivă am făcut-o acceptabil, dar pe tranziție pozitivă am fost inexistenți. Azi a fost acea zi în care nu ne-a ieșit nimic și cel mai mult mă nemulțumește faptul că am pierdut majoritatea duelurilor, iar agresivitatea ne-a lipsit cu desăvârșire. Ultimele 15 minute au aparținut în totalitate oaspeților, perioada în care au și avut două ocazii mari de a deschide scorul. Singurul aspect pozitiv din acest joc este faptul că nu am primit gol”, a punctat Zima.

„Doamnele au arbitrat bine”

Prezența unei brigade feminine de arbitri la partida desfășurată la Petroșani a fost văzută cu ochi buni. Zima ar fi vrut ca echipa sa să fie cea surpriză a începutului de an, însă recunoaște că Metaloglobus arată cel mai bine. „Prezența femeilor în meciurile masculine poate fi considerat un aspect pozitiv în sportul românesc, iar astăzi arbitrajul doamnelor a fost unul bun.

Revenind la elevii mei, dacă am ceva să le reproșez nu o voi face public. S-au făcut foarte multe greșeli și ei conștientizează acest lucru. Cel mai important aspect este să rămânem în continuare uniți și să muncim la antrenamente din ce în ce mai mult.

Dacă eram mai inspirați în primele două etape, mi-ar fi plăcut să zic că băieții mei formează echipa acestui început de an, având în vedere media de vârstă și faptul că au plecat 12 jucători din tur și au venit 15. Așa, rezultatele fac din Metaloglobus echipa momentului în Liga 2″, a mai spus Zima.

Întrebat cum a gândit primul „11” pentru jocul cu FC Argeș, tehnicianul a răspuns: „Pentru adversarul de azi așa am gândit, că o să-mi aducă un plus în partea secundă intrarea celor doi jucători Neacșa și Tudorache. Dar, din păcate, nu au intrat cum mi-am dorit. Cu un plus pentru Tudorache, care, cât de cât, defensiv a fost ok”.

După 24 de etape, Energeticianul are 31 de puncte și se menține pe locul 9. Etapa următoare joacă în deplasare, tocmai marți, 19 martie, de la ora 19:30, la Ploiești, cu Petrolul.

Articol scris de Loredana JUGLEA

Marius ANGHEL 10 Mar. 2019, 11:35 Campionat
Pe aceeași temă