Energeticianul a smuls primul ei punct din acest an în deplasarea de la Aerostar Bacău, sâmbătă, în etapa a 23-a a Ligii 2, unde a terminat meciul la egalitate, scor 1-1.
După înfrângerea de pe teren propriu cu „U” Cluj (scor 0-2), în runda trecută, echipa de la Petroșani a întâlnit în acest weekend un adversar de calibrul ei, însă în fața căruia a fost aproape să piardă. Băcăuanii au rupt echilibrul după 32 de minute de joc, prin golgheterul Valentin Buhăcianu, care a marcat după o pasă primită de la Ciocâlteu. Energeticianul a reintrat în joc cu cinci minute înainte de final, atunci când ultima achiziție, Alexandru Popescu, a reluat în plasă dintr-o învălmășeală în fața porții, în urma unui corner bătut de Neacșa. Eliminarea lui Ismael Guiti (89), după ce a faultat din postura de ultim apărător, pentru a-și salva echipa, avea să conserve până la final rezultatul de egalitate.
Antrenorul George Zima consideră că punctul obținut cu Aerostar este unul echitabil. „Ne întoarcem de la Bacău cu un punct important obținut cu multă muncă și dăruire. Rezultatul este echitabil, chiar dacă am fost echipa care a controlat jocul, gazdele având câteva șanse pe contraatac și din faze fixe. Prima repriză a fost mai echilibrată, dar în partea a doua am dominat și am pus presiune constantă pe adversar. Am adus multe mingi în careul advers, dar ne-a lipsit și de această dată inspirația în fața porții. Într-un final, după multe faze fixe, am reușit să fructificăm un corner și să egalăm. A fost un joc încrâncenat, cu multă presiune creată artificial, dar sunt mulțumit că băieții au dat dovadă încă o dată că formează un grup puternic și au luptat până la final, unde, cu mai multă liniște, puteam să înscriem golul victoriei, dacă fructificam marea ocazie de unu contra unu cu portarul”, a spus Zima, care a început meciul cu Aerostar în formula: Axinte – D. Lung (cpt), Guiti, Al. Neacșa, Vl. Tudorache, Cl. Petruș, Cenaj, Andr. Dragu, Vl. Rusu, Ionică, Gunie.
După egalul obținut în etapa a 23-a, Energeticianul a ajuns la 30 de puncte și se află pe locul 9 în clasament. În weekendul următor va juca pe teren propriu cu FC Argeș.
Articol scris de Loredana JUGLEA
Foto: Aerostar Bacău