Egalul care n-ajută pe nimeni

Florin ALBOIU 20 Nov. 2010, 16:51 Campionat

Într-un meci care a contat pentru etapa a XIII-a a Ligii a II-a,
s-au înfruntat Dinamo II și Juventus. Duelul bucureștean disputat
în Ștefan cel Mare s-a încheiat nedecis, scor 1-1 (1-0), rezultat
care nemulțumește ambele tabere.

Sub privirile lui Ioan Andone, dinamoviștii au început curajos
meciul și au ratat două ocazii mari în primele 25 de minute.
Deschiderea scorului s-a produs în minutul 35, când Raphael
Stănescu a executat perfect o lovitură liberă de la 18 metri, șutul
său lăsându-l fără reacție pe Tudor, goalkeeperul Juventusului. Din
acel moment, echipa din Colentina s-a năpustit în atac, a pus
presiune pe adversar, și a reușit să egaleze după ieșirea de la
cabine. În minutul 59, Rotaru înscrie dintr-o fază identică celei
de la golul reușit de dinamoviști, după ce transformă cu siguranță
o lovitură liberă de la 20 de metri.

Până la sfârșitul meciului ambele echipe au alergat după golul
victoriei, însă fără niciun efect pe tabela de marcaj. Oficialii
clubului din Colentina au cerut vehement două penalty-uri, însă
arbitrul Marian Bordean nu a arătat punctul cu var și astfel
partida s-a încheiat cu scorul de 1-1, rezultat care menține ambele
echipe în zona retrogradării.

La dinamoviști a jucat și Ousmane N`Doye, exilat la echipa a II-a
în urma unui confict cu antrenorul Ioan Andone. Mijlocașul a avut o
evoluție ștearsă, chiar dacă a fost căutat cu insistență de pasele
coechipierii săi. Singura fază notabilă a lui N`Doye s-a petrecut
în minutul 87, când din poziție favorabilă a șutat puțin pe lângă
poarta lui Tudor.

Pe lângă antrenorul lui Dinamo, în tribune au fost prezente și alte
nume importante din cadrul clubului, precum Florin Prunea, Dănuț
Lupu, Cosmin Moți sau Dragoș Grigore, dar și portarul care a făcut
posibilă minunea de la Liberec, Florin Matache.

După această etapă, Dinamo II întrerupe seria de patru înfrângeri
consecutive, rămâne pe penultimul loc în clasament și acumulează 11
puncte, cu două mai puțin decât adversara ei de astăzi clasată pe
locul 13.

Articol scris de Gabriel
MORARIU

Foto: Cosmin MOȚEI

Florin ALBOIU 20 Nov. 2010, 16:51 Campionat
Pe aceeași temă