„Echipele mari câștigă și când joacă mai prost”

29 Oct. 2011, 16:26 Campionat

Revenit în primul „unsprezece” al celor de la Alro după suspendarea din etapa trecută, căpitanul Gabriel Precup și-a adus contribuția la victoria cu scorul de 1-0 pe care echipa slătineană a obținut-o pe terenul penultimei clasate în seria Vest a Ligii a II-a, Juventus București.

Deși până la pauză gazdele au controlat ostilitățile în teren, decarul aluminiștilor spune că elevii lui Mogoșanu nu s-au gândit niciun moment că vor pierde jocul susținut în Capitală.

„Ne bucurăm foarte mult că avem continuitate, sper să revenim sus, în vârful ierarhiei, acolo unde zic eu că ne este locul. Am întâlnit un adversar motivat, care ne-a dominat teritorial în prima repriză, dar partea secundă ne-a aparținut. Am crezut tot timpul că putem să ne impunem, eram formația mai matură. Echipele mari câștigă și când joacă mai prost”, a declarat Precup după încheierea partidei.

Sursa: Gazeta Nouă
Foto: Marius ANGHEL

29 Oct. 2011, 16:26 Campionat
Pe aceeași temă