„E inadmisibil să pierzi așa”

Andries Mihai Marius 26 Mar. 2011, 18:56 Campionat

UTA a suferit o mare deziluzie sâmbătă dimineață, la Strejnic.
După ce a condus cu scorul de 2-0 la pauză, arădenii au fost
nevoiți să se recunoască învinși la final. „Dubla” lui Oprița și
reușita lui Benga din ultimele minute de joc au întors soarta unei
dispute care părea să fie la îndemâna utiștilor.

„E dureros să pierzi un meci după ce ai condus cu
2-0. Am vorbit cu jucătorii la pauză, le-am spus că suntem în
inferioritate numerică și trebuie să ne apărăm cât mai sus, să
conservăm rezultatul. Dar, a urmat acea fază a penalty-ului, din
care nu am înțeles mare lucru. Cert este că băieții mi-au spus că
nu a fost nimic. A urmat o dominare haotică din partea lor, cu
multe mingi aruncate pe sus. Am jucat și contra vântului și în
inferioritate numerică și am pierdut. A fost în final ziua lor, din
păcate”
, ne-a declarat Roli Nagy.

„Am avut o ocazie mare la 2-0, dacă am fi marcat
atunci, nu cred că se mai putea întoarce rezultatul. Oricum, e un
rezultat nemeritat, nu au fost mai buni ca noi. Avem partea noastră
de vină că nu am știut să ținem de scor și să obținem cel puțin un
punct. Ar fi însemnat mult acest lucru, însă nu a fost să fie. În
orice caz, e inadmisibil să pierzi așa”
, a
concluzionat principalul „Bătrânei Doamne”.

Sursa: Sport
Arad

Andries Mihai Marius 26 Mar. 2011, 18:56 Campionat
Pe aceeași temă