Dunărea continuă fără greșeală cu Alexa antrenor. A ajuns la șapte victorii consecutive și s-a apropiat de lider. „E cea mai mare provocare a carierei mele”

Marius ANGHEL 01 Oct. 2017, 10:45 Campionat

Dunărea Călărași își continuă parcursul perfect în campionat și după meciul din deplasarea de la Timișoara, contra Politehnicii. Echipa lui Dan Alexa a ajuns la șapte victorii consecutive după ce a trecut cu 1-0 de ASU, și-a menținut poziția secundă în clasament, ba chiar a profitat de pasul greșit al liderului AFC Hermannstadt și s-a apropiat la doar trei puncte de acesta. La primul meci împotriva echipei suporterilor Politehnicii, chiar pe stadionul „Dan Păltinișanu”, Alexa obține un succes.

Chiar dacă Dunărea a câștigat cu 1-0 prin golul marcat de Bogdan Manole în prima repriză, Alexa declară că nu a fost mulțumit de jocul echipei sale, recunoscând că ASU Poli a fost mai bună. Antrenorul îl laudă pe portarul timișorenilor, chiar dacă acesta a greșit la singurul gol al meciului.

„Un joc dominat în mare parte de Poli. Am arătat foarte rău din punct de vedere fizic și cred că a fost cel mai slab joc al nostru de când sunt eu antrenor la Dunărea. Nu pot să trec însă cu vederea faptul că am avut ocaziile cele mai mari, situații de unu la unu cu portarul, chiar dacă și Ignea a replicat cu acea bară. Pe mine m-a surprins evoluția portarului lui Poli (n.r. – Cosmin Dur-Bozoancă). Deși nu a avut foarte mult de lucru, ce a avut de apărat a apărat și am înțeles că e și junior. Îl felicit pentru acest lucru! Pentru noi e o victorie importantă, ne-am rupt de locul 3, iar acesta e marele câștig. Dar repet, din punctul meu de vedere, am făcut un joc slab. Sunt și anumite cauze, pe care eu le cunosc și țin doar de programul care a fost. Dar, așa prost cum am jucat, am avut trei situații imense, iar dacă Vali Alexandru înscria la acea lovitură de cap, cu siguranță aveam un joc mai ușor. Poli m-a surprins plăcut, e o echipă schimbată față de sezonul trecut, când am văzut-o la câteva jocuri. E o echipă periculoasă, care încearcă să joace, a încercat în repriza a doua să pună presiune pe fundașii noștri centrali cu doi atacanți, au avut două situații bune. Una peste alta, sunt trei puncte foarte importante. Foarte importante!”, a spus, citat de Druckeria, Dan Alexa, la finalul partidei de sâmbătă.

„Abia acum începe să se vorbească despre noi ca despre o candidată la promovare”

„Chirurgul” a vorbit și despre seria de victorii pe care o înregistrează Dunărea. De când a preluat echipa, aceasta a ajuns la șapte succese consecutive, fiind cea mai în formă formație din Liga 2.

„Când am preluat echipa, Dunărea era pe penultimul loc și avea doar un singur punct. E foarte important pentru mine faptul că sunt respectat ca antrenor, ca personalitate, de cei din conducere. Iar aici îl amintesc pe Florin Brișan. Dânsul a încercat să mă aducă la Călărași, nu a crezut că va și reuși. Pentru mine e cea mai mare provocare a carierei. La Rapid, era normal să promovăm, pentru că eram favoriți cerți, la fel și la ACS Poli. La Călărași, lumea nu ne dădea nicio șansă și abia acum începe să se vorbească despre noi ca despre o candidată la promovare. Drumul e foarte lung. Dar, sincer, dacă la început îmi spuneați că voi câștiga următoarele șapte meciuri, aș fi total lipsit de modestie să spun că mă așteptam. În schimb, mă așteptam ca până în iarnă să duc echipa în primele patru”, a mai spus Alexa.

Aflată pe locul 2 în clasament, poziție care îi asigură promovarea directă în Liga 1, Dunărea e una dintre surprizele acestui sezon. Dan Alexa spune care ar fi contracandidatele. „Cred că se va mai lupta Chindia Târgoviște la promovare. O vedeam printre candidate și pe UTA, dar ei cred că au ieșit total din cursă. Ripensia e o echipă frumoasă, am văzut-o și astăzi, au jucători care au evoluat împreună și în Liga a 4-a, dar nu cred că au forța necesară pentru a se bate până la final. Mioveniul ar putea fi și ea o candidată, dar cred că au pierdut foarte multe puncte până acum”, a mai spus Alexa.

Cu 22 de puncte acumulate în 10 etape, Dunărea a profitat de pașii greșiți ai echipelor din jurul ei și s-a distanțat la patru puncte de a treia clasată, Chindia acum, și s-a apropiat la trei puncte de liderul AFC Hermannstadt. Etapa viitoare o va întâlni pe teren propriu pe Știința Miroslava, o victimă sigură în acest meci.

Foto: Leczki Jozsi

Marius ANGHEL 01 Oct. 2017, 10:45 Campionat
Pe aceeași temă