Derby-ul etapei a 24-a a început, practic, de la 0-1. În minutul 4 al jocului, Vasile Olariu a fost împins în careu, la o fază fixă, de către Tomozei, la un corner de pe stânga, și arbitrul a dictat penalty. Jucătorii liderului l-au înconjurat pe arbitrul central pentru a-l convinge să întoarcă decizia, însă nu l-au convins, astfel că Mugurel Dedu (6) a transformat cu siguranță, în dreapta joc, cu Lungu sărit în partea opusă, lovitura de pedeapsă.
Două penalty-uri în prima repriză
Avantajul minim luat pe tabelă a rezistat până aproape de pauză. Echipa lui Vasile Neagu a funcționat perfect, a driblat, a pasat, a recuperat și a arătat de ce poziția a patra din clasament este una meritorie. Afumațiul a jucat în primele 40 de minute ale partidei de la Călărași ca și cum ea ar fi liderul. A fost sigură pe ea, iar jucătorii se găseau pe teren de parcă evoluau împreună de mulți ani.
Accidentarea lui Cătălin Doman, jucătorul adus din Liga 1, de la ACS Poli, din minutul 41, părea că va ușura și mai mult misiunea Afumațiului. Ciprian Rus a intrat în locul său în atac, iar șarjele sale începeau să se simtă. Totuși, declicul l-a produs chiar portarul ilfovenilor. Andrei Marinescu (45) a ratat ieșirea pe o centrare, l-a busculat pe Valentin Alexandru, făcut oricum sandviș de doi apărători, iar arbitrul Cătălin Buși a dictat al doilea penalty al jocului. Același Valentin Alexandru (45+2) a executat puternic, pe centru, sus, și a adus egalarea pe tabelă chiar înainte de pauză.
Două eliminări în partea secundă și Tomozei aproape de al doilea penalty
În debutul părții secunde, liderul și-a arătat limitele. Până la eliminarea fundașului Răzvan Patriche (72), pentru al doilea galben, după o intrare întârziată asupra lui Rus, Dunărea nu a mișcat în front, fiind pasată și plimbată pe teren așa cum a vrut Afumațiul. Și tot Tomozei era să-i dea lovitura de grație. Fundașul care în debutul jocului a făcut penalty, acum era să o comită din nou. Ar fi fost a treia oară în doar două meciuri de la reluarea campionatului. A pus însă mâna pe minge la câțiva milimetri de colțul din dreapta al careului, astfel că Dunărea a scăpat doar cu o lovitură liberă periculoasă. Dedu (77) a bătut bine faza fixă, la prima bară, însă Lungu a fost acolo și a respinge în lateral.
Pe contraatac, însă, Dunărea avea să dea lovitura. Rus a avansat în flancul drept, a centrat în centrul careului, acolo Valentin Munteanu a lăsat mingea pentru urcarea lui Călin Cristea (78), iar mijlocașul nemarcat a pus latul și a trimis direct în vinclul din stânga lui Marinescu. De bucurie, Cristea a uitat că mai avea un galben, și-a scot tricoul de joc la bucurie și a fost eliminat pentru cumul de cartonașe.
Până la final, călărășenii au păstrat cu ușurință avantajul minim de pe tabelă, ba chiar ar mai fi putut marca o dată prin Ciprian Rus, în minutul 90+3, însă atacantul a vrut să-l dribleze și pe portar, iar Marinescu l-a blocat în ultimul moment.
Cu cele trei puncte, Dunărea ajunge la un total de 53 și se menține pe prima poziție în clasament, distanțându-se la patru puncte cel puțin pentru o zi de FC Hermannstadt, care joacă duminică la UTA Arad. În schimb, CS Afumați rămâne pe locul 4, cu 41 de puncte. Etapa viitoare, Dunărea joacă acasă cu Sportul Snagov, iar Afumațiul va câștiga trei puncte la „masa verde”, fiindcă trebuia să o întâlnească pe Olimpia.
20 de meciuri fără înfrângere în Liga 2
Victoria cu 2-1 în fața Afumațiului a reprezentat pentru Dunărea Călărași al 20-lea joc consecutiv fără înfrângere în acest sezon al Ligii 2. Din etapa a 4-a și până în prezent, „galben-albaștrii” au strâns 16 victorii (dintre care 10 la rând, 10 acasă / 6 în deplasare) și 4 egaluri (1 acasă / 3 în deplasare).
Ultima înfrângere datează din 19 august, în cadrul etapei a 3-a, când Dunărea a fost învinsă la Sibiu de FC Hermannstadt, cu 2-1.
Cu antrenorul Dan Alexa pe bancă, Dunărea a obținut 15 victorii și 4 remize. Recordul său personal este de 26, stabilit în sezonul 2014-2015, când ocupa aceeași funcție la ACS Poli Timișoara.
Dunărea a pierdut un meci oficial cu Dan Alexa antrenor. Se întâmpla în Cupa României, în turul 4, atunci când echipa călărășeană ceda cu 1-2 la Unirea Slobozia.
DUNĂ‚REA CĂ‚LĂ‚RAȘI – CS AFUMAȚI 2-1
Valentin Alexandru 45+2′ – pen., Călin Cristea 78′ / Mugurel Dedu 6′ – pen.
C. Lungu (cpt.) – Țenea, Bg. Șandru, Dobrosavlevici, Tomozei – C. Cristea, P. Iacob – Missi Mezu (Val. Munteanu 66′), Doman (Cip. Rus 41′), Al. Stoica – Val. Alexandru (Sil. Pană 59′)
Rezerve neutilizate: Gab. Popa – Bg. Manole, Bg. Vasile, Preoteasa
Antrenor: Dan Alexa
Eliminat: Călin Cristea 78′ (cumul de cartonașe galbene)
Marinescu – Onea, Robicek, Rz. Patriche (cpt.), Perju – Vas. Olariu, Rz. Avram – Vl. Tudorache, Mug. Dedu, Șt. Vasile (Mir. Manole 57′) – Buduroi (Buzea 75′)
Rezerve neutilizate: Obretin – A. Zaharia, Novacek, D. Burlacu, Al. Mitu
Antrenor: Vasile Neagu
Eliminat: Răzvan Patriche 72′ (cumul de cartonașe galbene)
Stadion: Central „Ion Comșa” (Călărași); Arbitru: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea); Asistenți: Marius Badea (Râmnicu Vâlcea) și Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamț).
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: fb Dunărea Călărași