Dumitru Moldovan: „O serie de 20 ar fi o povară pentru bugetul echipelor, din cauza distanțelor mari”

Mihai Andries 22 May. 2014, 15:08 Campionat
Dumitru Moldovan:**

După ce propunerea Ligii Profesioniste de Fotbal ca primul eșalon din România să numere 14 echipe începând din ediția de campionat 2015-2016 a fost încununată de succes, președintele acestui for, Gino Iorgulescu, susține ipoteza ca Liga a II-a să fie organizată într-o singură serie de câte 20 de formații, urmând să promoveze două grupări și să retrogradeze alte patru. Această propunere nu este considerată una viabilă de majoritatea conducătorilor din eșalonul al doilea, Dumitru Moldovan, președintele formației Rapid Suceava, fiind de aceeași părere.

„Cred că această variantă ar fi o povară pentru bugetul echipelor, din cauza distanțelor mari. De asemenea, este inacceptabil ca doar două formații să aibă șansa an de an să acceadă pe prima scenă a fotbalului românesc, dar probabil că acolo s-a format deja o castă, care dorește să se simtă în siguranță prin introducerea acestei măsuri, inacceptabile pentru noi”, a declarat Dumitru Moldovan.

Oficialul Rapidului crede că lucrurile nu vor rămâne așa și speră ca nou înființata LPF2 să poată apăra interesele cluburilor de Liga a II-a.

„Conducătorii grupărilor de Liga I văd că nu mai pot de grija noastră. Nu apărut deloc așa în ultimele două sezoane, când formațile din primul eșalon au avut acces la câte 100.000 de euro de la UEFA, bani de care ar fi trebuit însă să beneficieze toate formațiile care dispun de echipe de juniori A și B. În concluzie, solicităm FRF să ne dea și nouă voie să ne stabilim programul competițional într-o adunare generală, așa cum a făcut și LPF”, a precizat Dumitru Moldovan.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU

Mihai Andries 22 May. 2014, 15:08 Campionat
Pe aceeași temă