Duelul alb-violet, câștigat grație „bulevardului” din defensiva timișoreană. Cu Săndoi suspendat, FC Argeș s-a impus cu Politehnica

Anda DELIU, Marius ANGHEL 09 Sep. 2018, 22:58 Campionat

FC Argeș s-a impus cu 3-2 în derby-ul alb-violet cu ASU Politehnica Timișoara, după un meci care s-a tranșat la autogolul lui Ioan Mera. Piteștenii, la care antrenorul principal Emil Săndoi și-a ispășit ultima din cele două etape de suspendare, au marcat de două ori în prima repriză prin Vasile Buhăescu. Pentru bănățeni, Ioan Mera a înscris și la poarta care trebuie, iar Gelu Velici a punctat din penalty.

Cu o asistență aproximativă de 1.500 de spectatori, dintre care nouă susținători ai FC Argeș, meciul a început într-o notă mai bună pentru grupul „minoritar”. Din minutul 7, FC Argeș a deschis scorul. Vasile Buhăescu s-a strecurat între Mera și Scutaru, după un balon centrat din stânga de Șerbănică, și a marcat cu capul din 7 metri, la o fază la care portarul Murariu ar fi putut interveni, dar era „adormit”. Altfel, majoritatea mingilor au mers „la sigur”, deoarece nu au fost multe ocazii irosite, ci trei goluri în prima repriză.

Emil Săndoi dădea indicații din tribună

După o perioadă mai anostă de joc, în minutul 28, Timișoara a egalat. Ignea a bătut o lovitură liberă, Șerban a respins defectuos, iar Vidrășan a putut recentra la Mera, care a marcat cu capul din careul mic. În multe momente ale reprizei, Emil Săndoi a dat indicații de la Tribuna 2, cea în care nu era public. Tehnicianul, suspendat, a vorbit chiar și cu secundul Vali Năstase. Argeșul a mai avut o ocazie la un șut al lui Panait pe lângă poartă.

Problemele din apărarea bănățenilor s-au văzut iar în minutul 34, când Buhăescu a marcat din nou. Fotbalistul a primit o minge peste apărare, și s-a descurcat din nou, de data aceasta dintre Cherecheș și Scutaru, și a marcat de la 14 metri, fără să poată fi oprit. La finalul reprizei, timișorenii au avut o ocazie mare, dar Plămadă a trimis pe lângă poartă, din 7 metri, după o centrare a lui Bilia.

Politehnica a alergat după egalare. Murariu, aproape să o „comită” din nou

Timișorenii au ieșit de la cabine cu ideea clară de a egala, dar nu au putut marca. În minutul 56, au fost aproape să își complice foarte mult soarta. Murariu a ieșit mult din careu, în lateral, pentru a-l bloca pe Șerban. Acesta i-a trimis lui Buleică, care a pierdut însă mingea. Altfel, bănățenii au trimis mingi fără mare pericol pe poartă. Cherecheș a trimis un balon direct în brațele lui Ureche, iar Scutaru a reluat puțin pe lângă poartă un balon venit după un corner bătut de Bozian.

Cosmin Petruescu a schimbat puțin, cu Lazea și Bănică trimiși în teren, iar în minutul 68 mutarea era să dea roade. Bozian a ridicat o minge peste apărare, iar Bănică a trimis cu capul foarte bine. Mingea se ducea sub bară, dar Ureche a scos, miraculos, într-un corner rămas fără rezultat.

Final cu o gafă incredibilă a lui Mera

În minutul 75, galeria timișoreană a început să cânte mai alert, după ce Cherecheș a obținut un penalty la un duel cu Turda. Gelu Velici a marcat, dar scorul a fost egal doar patru minute. La o lovitură liberă bătută lung, de la 40 de metri, Mera a înscris un „autogol” de toată frumusețea, chiar la vinclu. Timișorenii puteau egala la o fază la care Velici a șutat în transversală, de la 20 de metri, iar punctele au plecat toate în deplasare.

ASU POLITEHNICA TIMIȘOARA – FC ARGEȘ  2-3
Ioan Mera 28′, Gelu Velici 75′ – pen. / Vasile Buhăescu 7′, 34′, Ioan Mera 79′ – autogol

Murariu – Bilia (Nicolescu 83′), Scutaru, Mera (cpt.), Cherecheș – Vidrășan, A. Ignea – Bedea (Bănică 60′), Bozian, I. Plămadă (Lazea 60′) – Velici
Rezerve neutilizate: D. Munteanu – Ghinescu, Miholca, Dr. Cojocaru
Antrenor: Cosmin Petruescu

Ureche – Turda, Gugu, Hreniuc – I. Șerban (Tăbăcariu 89′), R. Costin (cpt.)(Vișa 83′), Andr. Panait, Șerbănică – Buleică (Gab. Oancea 72′), Buhăescu, Tofan
Rezerve neutilizate: Oct. Popescu – Ct. Barbu, Alin Popa, Nilă
Antrenor: Emil Săndoi (aflat în tribună, suspendat)

Stadion: „Dan Păltinișanu” (Timișoara); Spectatori: 1.500; Arbitru: Omar Cristian Dumitrică (Craiova); Asistenți: Marius Bălan (Dej) și Ovidiu Timar (Marghita).

După acest meci, FC Argeș a urcat pe locul 5 cu 12 puncte, iar etapa viitoare va juca acasă cu „U” Cluj, până atunci, însă, are meci miercuri, de la ora 16:30, în deplasare la CSM Slatina, în turul 4 al Cupei României. ASU Poli Timișoara rămâne cu 7 puncte și e pe locul 12, iar săptămâna viitoare are meci duminică, de la ora 13:00, la Petrolul Ploiești. Miercuri, de la ora 19:30, joacă din nou pe „Dan Păltinișanu”, cu Ripensia, în Cupă.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU (Mediafax foto)

Anda DELIU, Marius ANGHEL 09 Sep. 2018, 22:58 Campionat
Pe aceeași temă