Dinamovistul Petre vrea al patrulea rezultat pozitiv contra stelistului Răchită. „Sunt convins că ne vom întoarce cu puncte. Le vom da două goluri”

Marius ANGHEL 17 Nov. 2017, 12:46 Campionat
Dinamovistul Petre vrea al patrulea rezultat pozitiv contra stelistului Răchită.**

De patru meciuri pe banca echipei Foresta Suceava, Florentin Petre a obținut două victorii, un egal și o înfrângere, reușind astfel că scape gruparea moldoveană de ultima poziție în clasament. În ultimele trei jocuri, Foresta nu a pierdut, iar sâmbătă speră să continue seria pozitivă și să facă un nou pas pentru a scăpa de locul retrogradabil. Nu va avea însă o deplasare ușoară, în etapa a 18-a urmând a juca la Ghermănești cu Sportul Snagov, ocupanta locului 9.

„Mergem să câștigăm la Snagov, chiar dacă știm că nu ne așteaptă un meci ușor. Sportul are o echipă bună și un fost mare jucător pe banca tehnică (n.r. – Valeriu Răchită), dar și noi am avut un parcurs bun în ultimele etape și sunt convins că ne vom întoarce cu puncte. Avem nevoie de continuitate în rezultate”, a declarat, citat de Gazeta SV, Florentin Petre la conferința de presă.

Va fi o misiune grea pentru Foresta, deoarece Sportul joacă bine pe teren propriu în acest sezon. În opt partide, ilfovenii au înregistrat la Ghermănești cinci victorii, două egaluri și o înfrângere, în eșecul cu Dunărea Călărași, scor 0-1, încasând și singurul gol primit acasă, dintr-un penalty. Însă acest aspect nu-l sperie pe Florentin Petre. „Noi le vom da două sâmbătă…”, a comentat fostul dinamovist, care nu poate conta pe Eridson, Secrier și Cerlincă, accidentați, în vreme ce Acolatse nu s-a întors de la naționala statului Togo.

După 18 etape, Foresta se află pe locul 19, cu 14 puncte, în timp ce Sportul Snagov e pe locul 9, cu 23 de puncte.

Foto: Gazeta SV

Marius ANGHEL 17 Nov. 2017, 12:46 Campionat
Pe aceeași temă