Diarra întrerupe seria neagră

24 Oct. 2011, 17:36 Campionat

Formația orădeană de fotbal FC Bihor a reușit să întrerupă seria jocurilor care nu i-au adus victoria și s-a impus duminică pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în fața celor de la Juventus București. Unicul gol al întâlnirii l-a reușit Diarra, în prima repriză.

În minutul 18, Diarra a primit un balon în suprafața de pedeapsă a oaspeților și din 10-11 metri „l-a executat” cu „sânge rece” pe portatul bucureștenilor Sardescu. Tot în prima repriză, Birtalan a mai „cerșit”o lovitură de pedeapsă, neacordată însă de arbitrul Teodora Albon din Cluj, iar Stănescu de la oaspeți a reluat din 6 metri, puțin pe lângă poartă.

Mitanul secund a debutat cu două ocazii bune ale FC Bihor, ratate însă de Mărkuș în minutele 49 și 51, după care preț de circa 15 minute bucureștenii s-au instalat la cârma jocului, ratând prin Liuba și Zaharia.

La poarta cealaltă, Muscă a trecut pe lângă majorarea scorului, cu o lovitură de cap, din 5 metri, pe lângă poartă, în minutul 72, iar Fl. Pop a șutat din 12 metri, pe final, tot pe lângă stâlpul din partea dreaptă a porții lui Sardescu.

Una peste alta, FC Bihor a obținut o victorie de moral, care-i conferă o anumită liniște în perspectiva jocurilor viitoare.

Stelian Farcău a utilizat echipa: Pogacsics – Oltean, Muscă (cpt.), Deaconescu, Diarra (min. 78 Lupu) – Coroian (min. 63 Petrache), Sorian, Selagea, Sfârlea – Birtalan (min. 60 Fl. Pop), Mărkuș.

Juventus: Sardescu – Păun, Bârsănel, Stănescu, F. Amet – Daia, Liuba – Tene (min. 59 Istinie), M. Bănuță, Zaharia (cpt) (min. 85 Buștea) – Al. Marin (min. 74 V. Rotaru).

După joc, tehnicianul Stelian Farcău s-a arătat bucuros pentru victorie și și-a felicitat jucătorii, apreciind că succesul le aparține în totalitate. „Sunt bucuros nu neaparat pentru victorie, care este totuși foarte importantă, ci pentru faptul că am reușit într-un timp foarte scurt să trimitem în teren o echipă. Până acum am trimis în teren jucători, azi am trimis 11 fotbaliști. Clar că urmează anumite probleme care trebuiesc rezolate. Țin să felicit băieții, pentru că meciul acesta și victoria e a lor în totalitate”, a spus Stelian Farcău.

Partida cu Juventus a fost primul joc în calitate de antrenor principal la echipa „roș-albastră” a lui Stelian Farcău, după ce antrenorul italian al echipei FC Bihor, Leonardo Gabbanini, a demisionat joi în urma rezultatului de egalitate înregistrat de echipă miercuri, pe teren propriu, cu Mureșul Deva.

Pentru FC Bihor victoria cu Juventus București este o bulă de oxigen bine venită, acest succes urcându-i pe orădeni până pe locul al IX-lea al clasamentului.

Antrenorul Stelian Farcău i-a readus titulari, cu acest prilej, pe fundașul Mihai Deaconescu și mijlocașul Alexandru Sorian.

FC Bihor a urcat pe locul 9

În urma sucesului de pe teren propriu de duminică, FC Bihor a făcut în clasament un salt de trei locuri, de pe poziția a 12-a pe cea de-a 9-a.

„Roș-albaștrii” au totalizat 13 puncte și au trecut peste Luceafărul, care a acumulat 12 puncte, cu remiza de la Alba Iulia, dar și peste Mureșul Deva, echipa care i-a ținut în șah pe orădeni miercuri, pierzând fără drept de apel sâmbătă la Piatra Olt.

Text și foto: Bihoreanul

24 Oct. 2011, 17:36 Campionat
Pe aceeași temă