„Deschidem șampania doar după ultima etapă”

25 Apr. 2010, 09:42 Campionat

Antrenorul Universității, Cristi Dulca (foto), încearcă să-și
aducă elevii cu picioarele pe pământ după seria de patru victorii
consecutive și spune că abia după ultimul meci, cel de la Lupeni,
se va putea vorbi de promovare.

Până atunci, profitând de vacanța forțată de trei săptămâni pe care
o va avea echipa, Dulca a programat un cantonament la
Orăștie.

Astfel, luni, „studenții” vor pleca în orașul din județul
Hunedoara, acolo unde vor sta cantonați până la finele săptămânii.
Clujenii vor juca trei meciuri amicale, cu echipa locală Dacia, CFR
Simeria și, sâmbătă, împotriva divizionarei B, Minerul
Lupeni.

„Avem trei săptămâni de mini-vacanță. Nu știu dacă asta
e bine sau nu, rămâne de văzut. Cert e că în această perioadă își
vor reveni Adi Ionescu și Bogdan Dolha, ceea ce poate fi un mare
plus pentru noi. Vom încerca să remediem probleme din joc, iar
pentru asta vom face un cantonament de o săptămână la
Orăștie”
, a anunțat Dulca.

Tehnicianul spune că zvonurile care o dau pe „U” drept o echipă
favorizată de arbitri au venit ca urmare a celor patru victorii
consecutive. „Se pare că forma noastră bună îi
deranjează pe unii. Cum să fim ajutați de arbitri când, până
miercuri, am avut un singur penalty acordat, și acela ratat?
Probabil că nu e bine pentru unii că avem patru victorii
consecutive. Oricum, mai e mult până la promovare. Deschidem
șampania doar după ultima etapă”
, a mai spus
antrenorul.

sursa:ziuadecj.ro

25 Apr. 2010, 09:42 Campionat
Pe aceeași temă