Descătușare după pauză!

Florin ALBOIU 31 Oct. 2010, 16:15 Campionat
Descătușare** după pauză!

Petrolul rămâne pe prima poziție în
clasementul Seriei a II-a, după victoria obținută astăzi, cu scorul
de 2-0, în confruntarea cu Arieșul Turda. Ambele goluri ale
„galben-albaștrilor” au venit după pauză, fiind semnate de către
Benga (56) și Budescu (77 – penalti).

După o primă repriză modestă, în care „lupii” n-au reușit să
desfacă defensivă bine organizată a oaspeților, a două repriza a
adus fotbalul și golurile pe arenă de la Strejnic. Practic, dacă în
primele 45 de minute nu și-au creat ocazii la poartă lui Pampea,
după pauză petroliștii au ieșit mult mai montați pe teren, iar
efectul s-a văzut la scurt timp pe tabela de marcaj.

E drept, turdenii au fost cei care
au trecut primii pe lângă gol, atunci când Curtuiuș (55) n-a
izbutit să profite de o neînțelegere între Râmniceanu și Bozga, dar
replica „galben-albaștrilor” a venit imediat, Benga (56)
fructificând, cu o lovitură de cap, o centrare trimisă, de pe
dreaptă, de Oprița. A fost golul care a descătușat formația lui
Vivi Răchită, iar ocaziile s-au înmulțit, Stan (57, 72) și C.
Stoica (60) nereușind să-l învingă pe Pampea. A făcut-o, în cele
din urmă, Budescu (77), dintr-o lovitură de pedeapsă dictată la o
fază în care Stan a fost trântit la pământ de portarul
vizitatorilor.

Petrolul bifează, astfel, cea de-a
șasea victorie din această ediție de campionat și, cu un total de
19 puncte, continuă să conducă în ierarhia ligii secunde, înaintea
unei serii de confruntări foarte dificile, ce va influența, în mod
normal, configurația clasamentului la finalul primei părți a
campionatului.

Valeriu Răchită (manager general FC Petrolul): „Un
succes meritat, conturat în repriza a doua. După ce am deschis
scorul am fost convins că vom câștiga, pentru că știam forța
echipei și mai știam că, din punct de vedere fizic, putem depăși
orice adversar din campionat. La pauză am reașezat tactic echipa,
cerându-le jucătorilor să scoată mingea mai mult în margine, în
condițiile în care s-a văzut că pe zonă centrală a defensivei
oaspeților era greu de pătruns. Cred că, una peste alta, am făcut
un joc bun și ne dorim, acum, să câștigăm și celelalte cinci
meciuri care ne-au mai rămas de disputat, iar la iarnă să tragem
linie și să încercam să ne întărim în perspectiva
returului.”

Florin Fabian (Arieșul Turda):
„Am făcut un meci bun, împotriva unei echipe care se
luptă pentru promovare. Petrolul are jucători care pot decide
meciul, iar asta s-a și văzut după pauză, pentru că, în prima
repriză, cred că am jucat mai bine. Puteam să marcăm la 0-0 și,
probabil, altfel s-ar fi jucat până la final, dar trebuie să
recunosc că, astăzi, Petrolul a fost echipa mai bună și a câștigat
pe merit”


Petrolul Ploiești – Arieșul Turda 2-0 (0-0)

Marcatori: Benga (56), Budescu (77, pen.).
Au arbitrat: Romulus Pop – Bogdan Gheorghioiu și
Alina Mihoc.
Cartonașe galbene: Gheți, Pampea.

Petrolul:
Râmniceanu – Cârjă, Bozga, Plecanciuc, Tudor – Benga, Stănescu (58
C. Stoica) – Fl. Dumitru (83 Moroșan), Budescu (cpt), Oprița –
Neagă (46 Stan). Manager general: Valeriu Răchită.
Arieșul: Pampea
(cpt) – Târcă, Bier, Timar, Văsie – Pocian – Gheți (81 Cucurzan),
Lacoviște (74 Dolha), Bucur, Șaim (86 Danciu) – Curtuiuș. Antrenor:
Florin Fabian.

Sursa: fcpetrolul.ro

Florin ALBOIU 31 Oct. 2010, 16:15 Campionat
Pe aceeași temă