Clubul UTA a primit sancțiuni dure pentru incidentele provocate de galeria roș-albă la meciul susținut pe stadionul „Dan Păltinișanu” din Timișora, cu ASU Politennica, din 15 octombrie, câștigat de bănățeni. Comisia de Disciplină și Etică a FRF a avut nevoie de aproape o lună pentru a dicta un verdict în acest caz. Vinovați și ei de carențe organizatorice, timișorenii au primit doar avertisment.
La pauza meciului, fanii de la Tribuna 2 au tras o sperietură groaznică, după ce mai mulți fani arădeni au rupt gardul Peluzei nord și au năvălit, la propriu, spre un grup de fani timișoreni care îi provocase la o bătaie. Acest lucru a fost posibil deoarece în dreptul gardului nu se afla niciun steward, iar Jandarmeria a fost nevoită să ocolească serios pentru a interveni. Clubul organizator risca sancțiuni, după ce se arată în regulamente: „Clubul gazdă răspunde pentru comportarea neregulamentară a spectatorilor și, în funcție de situație, poate fi sancționat cu penalitate sportivă si/sau, alternativ cu, interzicerea organizării de jocuri pe propriul stadion sau măsura programării jocurilor fara spectatori de la 1 la 10 jocuri. Măsura programării jocurilor fără spectatori se poate aplica gradual, in funcție de circumstanțe, prin interzicerea ocupării unui anumit sector de tribună de la 1 la 10 jocuri”, se arată în Regulamentul disciplinar, articolul 82.
UTA a primit o amendă pentru incidente
Cât despre UTA, arădenii au fost judecați pentru incidente, dar și pentru introducerea de materiale pirotehnice. Ambele abateri au fost analizate la o amendă în cuatum de 5000 de lei și, conform regulamentului, s-a menținut una din pedepse.
„Clubul vizitator răspunde pentru comportarea neregulamentară a propriilor grupuri de suporteri și, în funcție de gravitatea faptelor, poate fi sancționat în mod similar cu clubul gazdă și/sau cu măsura interzicerii propriei galerii sau propriului grup de suporteri la jocurile disputate în deplasare sau pe teren neutru de la 1 la 10 jocuri. Suporterii care ocupă în stadion sectorul destinat oaspeților sunt considerați a fi suporterii echipei oaspete, cu excepția cazului în care se probează contrariul”, se arată în același regulament.
În situații de acest gen, este hotărâtor raportul observatorului de joc. La meciul respectiv, delegatul a fost Viorel Lolea, din Reșița.
Articol scris de Anda DELIU