În formă de zile mari, portarul echipei Minerul Lupeni, Adrian
Pascal, a făcut împotriva echipei FC Argeș, scor 0-0, un joc
aproape perfect. A apărat și mingi posibile și mingi imposibile. A
dat încredere apărării și a ferecat poarta spre disperarea grupării
piteștene. Cu Pascal în poartă în partidele cu Arieșul Turda,
Mureșul Deva și FC Argeș, Minerul a încasat un singur gol. Excepție
a fost jocul de la Târgu Mureș, când Pascal a fost rezervă, iar
„minerii” au luat patru goluri.
Pascal nu se teme de concurență și nici nu-l sperie gândul că pe
banca de rezerve se află un alt portar experimentat, Dumitru
Hotoboc. „Forma mea se datorează în primul rând
seriozității și pregătirii pe care am făcut-o. Și echipa m-a
susținut foarte mult și chiar mă simt bine, aici la
Minerul”, spune jucătorul de 29 de ani al cărui
contract cu Minerul expiră la vară.
Evoluția bună a lui Pascal, din etapa trecută, se datorează în
parte și „îngerului” său păzitor, adică tatăl său, Dinu, pe care
l-a condus pe ultimul drum în urmă cu o săptămână și jumătate.
„Vreau să dedic egalul și evoluția mea memoriei
tatălui meu, Dinu. Au fost momente grele pentru mine, dar nu am ce
face, viața merge înainte”, spune portarul care de-a
lungul carierei sale a mai evoluat la Corvinul Hunedoara, Arieșul
Turda, FC Bihor Oradea, Inter Sibiu, Inter Gaz și poate, din vară,
Pascal va ajunge să joace pentru prima dată în Liga l.
„Mi-aș dori să joc la o echipă din prima
ligă”, spune portarul cu 200 de jocuri la activ în
Liga a doua.
Articol scris de Loredana
Juglea