Debutul returului se vrea a fi unul
cu dreptul la Mioveni, dar pentru asta jucãtorii și oficialii
grupãrii galben-verzi sînt conștienți cã au nevoie și de aportul
publicului.
Intrarea la meciul cu mai slab
cotata Fortuna Covaci va fi liberã, astfel cã organizatorii
așteaptã sã joace și sã cîștige în fața unui stadion plin.
„Suporterii sînt foarte importanți pentru noi și ne pot
ajuta atunci cînd echipa trece prin momente mai grele.De asemenea,
și pentru ei succesele noastre sînt importante și le putem savura
împreunã”, declara directorul executiv Rãzvan
Tunaru.
La rîndul lor, jucãtorii așteaptã
sã fie purtați spre victorie de cãtre fani. „Știe toatã
lumea cã fotbalul fãrã spectatori nu are nici un farmec. Cînd
tribunele sînt pline, atunci este spectacolși chiar echipa joacã
altfel, știind cã are în spate un public pentru care evolueazã.
Așteptãm cît mai mulți susținãtori la stadion, la meciul de
mâine”, spunea portarul echipei, Iulian Ilie,
completat de fundașul stînga Ilie Baicu: „Întotdeauna
cînd stadionul a fost plin echipa a jucat bine și toatã lumea a
fost mulțumitã. Noi jucãm pentru rezultate, dar alta este motivația
cînd tribunele sînt pline. Apar spectacolul și acea bucurie atît pe
teren, cît și în tribune, cînd obții ceva. Nu numai la meciul de
mîine cu Fortuna aștepãm ca fanii sã vinã în numãr mare, ci ș i la
celelalte meciuri din retur, pentru cã numai împreunã putem ajunge
unde ne dorim”.
Și primarul Mioveniului, Ion
Georgescu, se gândește la spectatori: „Cea mai mare
bucurie a mea ar fi ca echipa sã cîștige în fața unui stadion plin.
Cred cã fotbalul și spectacolul din teren vor fi un motiv de
bucurie pentru suporterii noștri, care sper sã plece mereu
mulțumiți de la stadion”.
Se sfãtuiește cu
Halagian
Deși la reluarea pregãtirii s-a
spus cã Florin Halagian va fi noul director tehnic al echipei, pînã
acum lucrurile nu s-au concretizat. Cu toate acestea, Armeanu’
rãmîne un apropiat al echipei din Mioveni, antrenorul Panã
confirmînd acest lucru: „Cu dl Halagian mã sfãtuiescși
vorbesc tot timpul. Nu numai acum, în cazul Daciei, ci și cu alte
ocazii ne-am sfãtuit”.
„La Mioveni, sînt
apreciat!”
Atacantul Claudiu Ionescu a revenit
la Dacia dupã un tur de campionat în care a îmbrãcat tricoul prim
divizionarei Internațional Curtea de Argeș. „Nu regret
cã nu am rãmas la Inter. Aici, la Mioveni, sînt apreicat și am
revenit cu plãcere. Sperãm sã facem treabã bunã și sã accedem în
Liga I. Nu mi-am propus un numãr de goluri, în schimb vreau sã joc
bine și sã ajut echipa”, a declarat Ionescu.
„Vrem sã batem
Argeșul”
Chiar dacã derbiul local cu FC
Argeș se va disputa de-abia în etapa a 11-a a returului, antrenorul
Marian Panã se gîndește și la acest meci. „Cu FC Argeș,
probabil cã lupta va fi la fel ca și cu celelalte echipe. Important
este sã fim în cãrți la acel meci. Oricum vom merge în Trivale sã
cîștigãm, pentru cã asta vrem de la fiecare meci pe care îl
disputãm”, a spus principalul galben-verzilor.
Antrenorul Marian
Panã vrea sã ducã formația în Liga I: „4-5 echipe trag la
promovare!”
Cu douã zile înaintea începerii
returului, galben-verzii sînt pregãtiți sã atace promovarea,
antrenorul Marian Panã fiind conștient cã are de luptat cu alte
patru echipe pentru a prinde unul din cele douã locuri care duc în
Liga I.
Vorbind despre obiectivele Daciei,
principalul echipei spunea ieri: „ținta noastrã este
promovarea. Sînt patru – cinci echipe care vor încerca sã
promoveze, ca și noi. Toate meciurile sînt la fel de grele într-o
luptã pentru promovare. Punctele mari se pierd cu echipele mici.
Iar cine reușește sã nu facã pași greșiți va avea cîștig de
cauzã”.
Marian Panã cunoaște foarte bine
problemele pe care le-a avut echipa în tur și sperã ca acestea sã
nu se mai repete și acum, cu el la timonã. „În tur s-au
pierdut foarte multe puncte acasã. Ne-am pregãtit însã în acest
sens și sperãm sã nu mai pierdem puncte pe propriul teren. Noi știm
sã jucãm foarte bine pe contrã și acest lucru s-a vãzut și din
rezultatele obținute în tur din deplasare. Sîntem pregãtiți! Este
și o problemã de mentalitate, sã scoți adversarul pe margine, sã-i
desfaci apãrarea și apoi sã marchezi”, mai spunea
tehnicianul Daciei.
Pe scurt
de la Dacia
– Fațã de turul campionatului, modificãrile în echipã vor fi în
atac, acolo unde au fost aduși jucãtori noi. În rest, formația va
fi cam aceeași din prima parte a campionatului.
– Pentru meciul cu Fortuna Covaci,
antrenorul Marian Panã are tot lotul valid, putînd alinia astfel
cel mai bun unsprezece pe care îl are la dispoziție.
– „Sînt mulțumit cã nu
au apãrut accidentãri în aceastã perioadã de pregãtire, decît unele
mici contuzii, care sînt normale la o echipã de fotbal. Nu avem
suspendați și nici accidentați”, spunea Panã.
– Lotul echipei este, în momentul
de fațã complet, existînd acoperiri pentru fiecare post în parte.
„Lotul e competent și capabil sã cîștige toate meciurile”, explica
antrenorul galben-verzilor.
– În opinia lui Panã, atuul pe care
echipa îl are în retur este acela cã antrenorul și jucãtorii
veniți, dar și cei vechi vor sã facã treabã, sã confirme și sã
rãmînã în continuare la echipã.
– În opinia bãncii tehnice a
Daciei, cel mai periculos adversar în lupta pentru promovare va fi
în acest retur echipa de pe primul loc al seriei,și anume FCM Tg.
Mureș.
– Zvonurile privind desființarea și
neînscrierea în campionat a mai multor echipe îl lasã rece pe
antrenorul Marian Panã, care nu crede nimic din cele auzite.
– Vorbind despre fiecare adversar
în parte, Panã spunea: „U Cluj s-a întărit mult în
aceastã iarnă. La UTA nu cred nimic din ceea ce spun ei cã se
întîmplã, iar FC Argeș este cea mai bunã echipã din
serie”.
– Galben-verzii au intrat ieri în
cantonament la Grupul Școlar Colibași, iar astãzi, tehnicienii vor
încerca sã facã și un antrenament pe terenul din Mioveni.
– Toți jucãtorii aduși la Mioveni
în aceastã iarnã au fost legitimați la Federație, astfel cã oricine
are șansa sã debuteze pentru echipã încã din prima etapã a
returului.
Sursa curier.ro