Nici la al cincilea „val”, Pîncota nu a reușit să „agațe” primul succes din liga secundă. Trupa lui Cuedan nu a mai condus ca în precedentele întâlniri pe teren propriu, dar a avut șansa să tranșeze disputa dacă Dubeștean nu rata un penalty în minutul 80.
Chiar dacă sezonul e încă la început, „șoimii” simt că au pierdut o șansă importantă să adauge puncte importante în clasament. „La fotbal nu poți să fii magician, să inventezi lucruri noi. Am spus înainte de meci că vom întâlni o echipă bună, organizată, bine pregătită fizic, care are experiența Ligii a II-a și dacă nu vom fi atenți la detalii nu o să ne putem apropia prima victorie. Am avut dreptate, am fost total neatenți la detalii, ba am mai și făcut o primă repriză foarte slabă. Eu chiar nu mi-am recunoscut echipa. Am avut o discuție mai aprinsă cu jucătorii la pauză și mă declar mulțumit de jocul din repriza a doua. Am obținut nu mai puțin de opt cornere, am avut un penalty ratat și încă câteva situații bune de a înscrie. S-au întâlnit două echipe cu foame de puncte, fără victorie, fiecare s-a străduit să spargă gheața, dar a ieșit această remiză”, a precizat Dan Cuedan.
Tehnicianul formației din Podgorie a recunoscut că echipa sa nu traversează cel mai bun moment și nu neaparăt din punct de vedere fotbalistic, ci mai degrabă ca atitudine în teren. „Până la urmă, este vorba despre concentrare, de ceea ce-și dorește fiecare de la viață. Personal, îmi doresc să joc numai la victorie, alții, probabil, își doresc mai puțin. Este o problemă internă a noastră peste care sper să trecem. Am spus de la bun început ca dacă știm să gestionăm momentele grele și să avem continuitate vom termina cu bine campionatul. Dacă nu, vom avea de suferit cu toții”, a mai punctat Cuedan.
În fine, fostul mijlocaș ofensiv nu s-a arătat afectat de „zestrea” subțire de puncte strânsă până acum. „Nu suntem îngrijorați de locul din clasament, e de abia etapa a 5-a, iar campionatul e încă lung și are două părți. Spre exemplu, am văzut anul trecut echipe ce au intrat în play-off fără puncte și au terminat pe locul 1 și invers. În plus de asta, avem încredere în noi și, așa cum a spus și Dan Oprescu, echipele sunt apropiate valoric. Nu există meci în care pornești cu prima sau a doua șansă, orice este posibil indiferent cu cine și pe ce teren joci”, a concluzionat antrenorul Pîncotei, care are de pregătit deplasarea de vineri, de la Tărlungeni.
Sursa: SportArad