Cu juniorii la Baia Mare

27 Nov. 2009, 17:03 Campionat
Cu juniorii la Baia Mare

Conducerea clubului CSM Rm. Vâlcea i-a pedepsit pe jucătorii
care au protestat ieri pentru neplata salariilor, neincluzându-i în
lotul care a făcut deplasarea la Baia Mare.

La doi ani după ce a ratat inexplicabil în ultima etapă o
promovare chiar la Baia Mare, CSM a făcut azi deplasarea în
Maramureș cu doar trei seniori, dintre care doi sunt portari! Șefii
din Zăvoi i-au lăsat acasă pe seniorii care au refuzat să se
antreneze joi, ca semn de protest că nu și-au încasat banii de
peste două luni.

Orgoliul conducătorilor din Zăvoi vine într-un moment delicat,
echipa fiind la un îngrijorător -6 în clasamentul adevărului.
„Jucătorii vor fi penalizați că nu s-au prezentat joi
la antrenament și că nu au mers la meci, iar o parte dintre ei vor
pleca în iarnă. Au crezut că ne sperie, dar au dat înapoi când au
văzut că trimitem juniorii. De unde să le dăm bani, dacă nu
sunt?”
a spus directorul-general al CSM-ului, Florin
Verigeanu.

Astfel, antrenorul Alin Artimon a ajuns la Baia Mare doar cu cei
trei seniori care nu s-au aliat joi cu „greviștii”, fundașul C.Dinu
și portarii Perianu (foto) și Rusandu, restul
lotului fiind compus din juniori.

Articol scris de: Adi
Georgescu

27 Nov. 2009, 17:03 Campionat
Pe aceeași temă