Cu Delta Tulcea, de la 13.00

29 Apr. 2010, 13:19 Campionat
Cu Delta Tulcea,** de la 13.00

Programată inițial pentru ora 11.00, sâmbătă 1 mai, partida
dintre Petrolul și Delta Tulcea a fost mutată pentru ora 13.00, la
cererea televiziunii Sport.ro, cea care va transmite în direct un
joc cu implicații directe la promovare.

Petrolul se află înaintea acestei partide pe trei, la două
puncte de locul al doilea, în timp ce Delta se află la doar un
punct în spatele Petrolului, pe cinci.

Meciul va fi oficiat de o brigadă de arbitri care îl are la
centru pe brașoveanul Florin Ghimbășan, iar la cele două linii pe
Stelian Slabu și Dan Lucian Ilieș, de asemenea, ambii tot din
Brașov. Arbitru de rezervă a fost desemnat Bogdan Anghelinei
(Galați), iar observatori au fost delegați Sorin Vădana (Cluj
Napoca) și Constantin Constantinescu (Slatina).

Articol scris de Ciprian
Radu

29 Apr. 2010, 13:19 Campionat
Pe aceeași temă