CSM câștigă duelul echipelor tinere

Marius ANGHEL 15 May. 2011, 15:31 Campionat
CSM câștigă** duelul echipelor tinere

În duelul celor mai tinere echipe din serie, în Zăvoi, CSM
Râmnicu Vâlcea a câștigat clar, 3-0 cu FC Argeș, reușind cea mai
concludentă victorie din retur.

Vâlcenii au marcat trei goluri trase la indigou, cu șuturi superbe
din marginea careului mare, dar au avut momente de joc foarte bune,
în care au creat faze spectaculoase.

Prima repriză din Zăvoi a fost una destul anostă, cu un ritm slab.
Tânărul atacant împrumutat de la Damila Măciuca, Bogdan Geantă
(foto) a deschis scorul în minutul 11, printr-o execuție de efect,
din marginea careului mare. Același Geantă, apoi Gogoșoiu au ratat
două ocazii bune, în replică, doar Ivănică punând în pericol poarta
oltenilor.

Repriza secundă a fost una mult mai animată. Trupa antrenată de
„Doctorul” Tudor a început tare și mitanul secund și a ratat trei
ocazii imense, prin Vasile(2) și Gogoșoiu. Argeșenii devin și ei
periculoși, Cârstea și A.Popa scapă singuri cu Iorga, dar portarul
vâlcean intervine excelent. Abia intrat pe teren, Dan Balauru
dovedește că rămâne un jucător util echipei și înscrie în minutul
81, finalizând cu un șut frumos o acțiune personală. Peste doar
două minte, Bogdan Geantă realizează „dubla”, înscriind cu un șut
frumos din marginea careului. Finalmente, CSM câștigă cu 3-0 și are
un final de campionat liniștit, în timp ce Argeșul tremură pentru a
se salva de la retrogradare.

CSM Râmnicu Vâlcea –
FC Argeș 3-0

Geantă (11, 83), Balauru (81)

CSM: Iorga – Odoroabă, Dandea, Posteucă, Fl. Sandu
(85 D. Rădoi) – Vasile, F. Pârvu (63 I. Popescu), Roșca, Ganea (77
Balauru) – Gogoșoiu, Geantă
Antrenor Laurențiu Tudor
FC Argeș: Fundulea – Zaharia, Cotigă, Avramescu
(50 Negoiță), Briceag – A. Popa (70 F.Stancu), Răuță, Deliu (46
Vintilă), M. Ion – Ivănică, R. Cârstea
Antrenor Iordan Eftimie

Stadion Municipal, spectatori 800
Arbitri: Cristina Babadac (Alexandria)- Petruța Iugulescu
(Târgoviște) , Carmen Neagu (Oradea)

Articol scris de Adi
Georgescu

Marius ANGHEL 15 May. 2011, 15:31 Campionat
Pe aceeași temă