CS Universitatea, triumf în nămolul de la Motru

Mihai Andries 19 Oct. 2013, 21:20 Campionat

Primul meci jucat la matineu de CS Universitatea, la „ora etapei”, nu se prefigura drept unul de succes. Vedeta Ferfelea declarase forfait din cauza răcelii, terenul de la Motru arăta ca o mlaștină, gazdele au ratat ocazia meciului în minutul 5. Apoi, Stîngă a fost forțat la prima schimbare după 10 minute, iar la faultul clar în careu asupra lui Pleșan, arbitrul n-a avut reacție.

Toate problemele s-au rezolvat însă pe parcurs pentru alb-albaștri. Brac a avut reflex la șutul inaugural al lui Răduca, portarul sârb fiind la al treilea meci consecutiv în care nu primește gol și își salvează echipa. Pătrașcu a fost făcut KO de un „miner” și fiindcă nu mai vedea cu un ochi l-a lăsat pe Ljubinkovic stoper, Vișan „Bănel” Crețu intrând pe dreapta.

Ambii ochi i-a închis și centralul Voina, atunci când Pleșan a fost doborât evident în careul motrenilor, inclusiv aceștia oprindu-se, resemnați cu penalitatea care trebuia acordată. În prima parte, Craiova a fost periculoasă prin incursiunile lui Ganea și mingile protejate de Curelea, din care au ieșit doar două ocazii, nu și goluri.

În partea secundă, terenul s-a fleoșcăit de tot, iar la unele faze jucătorii păreau din momentele „Watts” de pe EuroSport. Craiova a forțat o oarecare construcție, dar era evident că golul putea veni doar din fază fixă. L-a dat Ljubinkovic, cu capul, la centrarea lui Dragalina, dintr-un corner executat inițial scurt. Până la final s-a patinat spectaculos între careuri, iar CS Universitatea ajunge la a treia victorie consecutivă, din tot atâtea meciuri cu Ovidiu Stângă, și își egalează la puncte rivala locală.

 

MINERUL MOTRU – CS UNIVERSITATEA CRAIOVA 0-1

A marcat: Ljubinkovic ”72.

Stadion: „Minerul”, spectatori: 1.000.

Minerul Motru: D. Popescu – Trașcă, Dicu – cpt., David, Neacșu (66 Stoenac) – Stanciu, Șoo, Hanu (74 Ștefan), Speroni – Unguru (81 C. Laurențiu), Răduca. Antrenor: Ștefan Stoenac.

CS Universitatea Craiova: Brac – Ljubinkovic, Scarlat, Pătrașcu (10 Vișan Crețu), I. Stancu – Ad. Ionescu, Pleșan – cpt. (79 Precup) – Dragu (53 Gorovei), Dragalina, Ganea – Curelea. Antrenor: Ovidiu Stângă.

Arbitri: Dorin Voina (Reșița) – Alexandru Vodă (Alba Iulia) și Răzvan Constantin Nistoran (Reșița)

 

Articol scris de Cosmin STAICU
Foto de Florin CEAUȘU

Mihai Andries 19 Oct. 2013, 21:20 Campionat
Pe aceeași temă