Meciul suferinței s-a jucat astăzi la Otopeni. Și asta nu doar datorită poziției din clasament a formației ilfovene, ci mai ales pentru că ambele combatante au avut foarte mulți absenți din primul 11. CS Otopeni nu a putut conta pe Serediuc, Iuhas, printre cei mai importanți, iar Iasiul nu i-a putut folosi pe Răzvan Tincu, Onofraș, Gado sau Orac.
Publicul ilfovean nu a fost nici pe departe atât de gălăgios precum în alte meciuri. Suportul pentru echipa lui Porumbacu nu s-a mai simțit ca la începutul campionatului, iar lipsa de rezultate este motivul pentru comportamentul celor prezenți în tribune. Accidentările multe, plecarea antrenorului Tudorel Dumitru și răceala suporterilor nu i-au oprit însă pe jucătorii lui CS Otopeni să deschidă scorul la doar 5 minute de la începerea jocului. Mugurel Dedu a pătruns de pe partea dreaptă, a driblat un adversar, însă a fost agățat în suprafața de pedeapsă de Mitrea. Pe fază, centralul Teo Craciunescu a dictat lovitură de la 11 metri, iar căpitanul Florin Manea și-a adus echipa în avantaj printr-un șut plasat.
Amenințați constant din tribună de către managerul Leo Grozavu, ieșenii au ieșit la joc și s-au dovedit foarte periculoși. În minutul 12, Ciucur a pătruns în careu, însă a fost faultat de către N. Cristea la limita careului. Arbitrul a decis totuși că este penalty, iar moldovenii păreau să revină în meci după doar câteva minute de la deschiderea scorului. Căpitanul Claudiu Tudor a tras pe mijloc însă, iar Râmniceanu a respins în doi timpi. Poli Iași a mai ratat două bune ocazii până la pauză. Mai întâi Ghiceanu trage slab din poziție de unu la unu cu portarul, iar apoi în finalul reprizei, Vladu îi încearcă și el vigilența lui Râmniceanu, însă tânărul golkeeper a fost la post și de această dată. Finalul primei părți i-a aparținut echipei din Otopeni, care a arătat șansa desprinderii prin Robert Iacob. În minutul 45, acesta a șutat din unghi la colțul lung, portarul Popa era bătut, însă mingea a izbit stâlpul din dreapta.
În cea de-a doua repriză, posesia a fost de partea formației lui Ionuț Popa, însă elevii săi nu au avut destulă clarviziune în joc pentru a readuce egalitatea pe tabelă. Deși au avut mai multe ocazii prin Ghiceanu, Aldea sau Tudor, ieșenii au primit lovitura de grație în minutul 82. Au fost surprinși pe contraatac, mingea a circulat exemplar pe traseul Florin Manea – George Ghiță – Marius Ene, iar ultimul a stabilit și scorul final printr-un șut din interiorul careului.
Chiar și cu acest 2-0, Otopeniul este clasată extrem de slab, abia pe locul 14, cu doar 8 puncte acumulate în 9 etape. De cealaltă parte, cu gânduri de promovare, Poli Iași se află la cea de-a treia înfrângere în deplasare și cade până pe 7 în topul ligii a doua.
CS Otopeni – Poli Iași 2-0 (1-0)
Au marcat: Fl. Manea – pen (5), Ene (82)
CS Otopeni: Râmniceanu – Ghindeanu, Odoroabă, Perde, Al. Dragomir – L. Ion, M. Dedu (’88 Voinea), N. Cristea, G. Ghiță (’86 Ursu) – Fl. Manea (cpt.) – R. Iacob (’74 Ene). Antrenor: Silviu Cristescu
Poli Iași: C. Popa – Boeștean, B.Straton, Mitrea, Bădic – Ciucur (’69 Pavăl), Nalați, Cl. Tudor (cpt.), Vladu (’89 Marinkovic) – Herghelegiu (’60 B. Aldea), Ghiceanu. Antrenor: Ionuț Popa
articol scris de Gabriel MORARIU