Cosmin Neagu a semnat prima „dublă” pentru Dacia Unirea. Ce a spus Pânzaru după succesul cu ASU Poli

Marius ANGHEL 29 Aug. 2016, 14:55 Campionat
Cosmin Neagu a semnat prima

Sâmbătă, în fața a peste 1000 de spectatori, Dacia Unirea s-a impus într-o manieră categorică, 4-1, în fața timișorenilor de la ASU Politehnica și a urcat pe locul al patrulea în clasamentul Ligii 2. Cu toate că evoluția scorului din startul partidei a fost favorabilă echipei vizitatoare, jocul, pe ansamblu, a fost la discreția elevilor lui Alin Pânzaru.

„Așa suntem noi, facem cadouri și apoi alergăm să reparăm situația. E bine că am revenit în joc până la finalul primei reprize, dar pe ansamblu jocul a fost la discreția noastră. Iar scorul putea fi mult mai categoric”, a punctat Alin Pânzaru, la finalul partidei.

Încă din startul jocului Dacia Unirea s-a masat cu aproape întreg efectivul în jumătatea adversă de teren și a avut o primă șansă de a deschide scorul în minutul 9, însă mingea trimisă cu capul de Neagu, după o centrare bună a lui Costel Roșu, a trecut razant cu transversala porții oaspeților. Timișorenii au replicat pe contraatac în minutul 13, dar Ghiocel a reușit să-l blocheze în propriul careu pe Blănaru și tabela a rămas intactă. Pușcașu (16) și Muscă (21) nu au reușit să deschidă scorul pe Municipal, au reușit însă să facă acest lucru oaspeții în minutul 25, când Blănaru a profitat de o greșeală în lanț a apărătorilor centrali brăileni, dar și a portarului Mitrea, și a trimis mingea în plasă.

Conduși cu 1-0, brăilenii s-au năpustit asupra careului advers și au restabilit egalitatea în minutul 41 prin Cosmin Neagu. Elevii lui Alin Pânzaru au ieșit de la cabine hotărâți să tranșeze repede partida în favoarea lor, iar după numai un sfert de oră din repriza a doua conduceau cu 4-1. Gazdele se puteau desprinde la 2-1 în minutul 47 numai că mingea șutată de Neagu, a fost deviată, in extremis, în corner, de portarul Alin Constantinescu.

La rândul ei ASU Pilitehnica Timișoara ar fi putut înscrie al doilea gol în minutul 51 când, după un contraatac trei contra unu, Blănaru a rămas singur cu Mitrea, a șutat plasat, însă portarul brăilean a scos mingea de vinclu. După numai trei minute, cu un șut plasat, din interiorul careului, Neagu a marcat pentru 2-1. Roșu (56) a fost blocat în momentul șutului însă la faza imediat următoare Petean a centrat în fața porții, iar Alexandru Muscă a dus scorul la 3-1 în favoarea gazdelor.

Scorul final al partidei, 4-1 pentru Dacia Unirea, a fost stabilit de Pușcașu după o pasă foarte bună a lui Roșu. Până la finalul partidei Pușcașu, Roșu, Enciu și Muscă au mai irosit patru mari ocazii de gol.

DACIA UNIREA BRĂ‚ILA – ASU POLITEHNICA TIMIȘOARA 4-1
C. Neagu 42, 54, Al. Muscă 57, Pușcașu 59 / Șt. Blănaru 25

Olaru (Cr. Mitrea ’23) – Gab. Niță, Olenic, Ghiocel, Stănciulescu (cpt.) – Petean (M. Enciu ’71) – C. Roșu, D. Oprea, Pușcașu, C. Neagu (Rz. Adăscăliței ’68) – Al. Muscă
Rezerve neutilizate: P. Ioan, Misăraș, Necoară, Mucuță
Antrenor: Alin Pânzaru

A. Constantinescu – Stefanovici (Motreanu ’64), Cr. Gălan (cpt.), Telescu, Taub – Bilia, D. Constantinescu – Birău, Țugui (Dănăricu ’46), P. Niță (Vucea ’75) – Șt. Blănaru
Rezerve neutilizate: Al. Mitrea – Todorov, Măd. Stancu, Mărgărit
Antrenor: Sorin Brîndescu

Articol scris de Costel FILIP

Marius ANGHEL 29 Aug. 2016, 14:55 Campionat
Pe aceeași temă