Sâmbătă, de la ora 11:00, în cadrul etapei a 18-a a Ligii a 2-a, penultima a turului, pe stadionul Municipal se întâlnesc Dacia Unirea și UTA, două formații aflate foarte aproape de zona retrogradării. Cu 17 puncte acumulate, echipa brăileană ocupă locul al 15-lea, iar adversara sa se află o poziție mai sus în clasament, cu 18 puncte. Ambele combatante au pierdut runda trecută. UTA a fost învinsă pe teren propriu cu 2-1 de ASA Târgu Mureș, în timp ce Dacia Unirea a fost învinsă cu 3-2 în deplasare la Olimpia Satu Mare.
Ținând cont de pozițiile din clasament, cele două echipe vor lupta să câștige toate punctele puse în joc, o remiză neavantajând niciuna dintre ele. La Dacia Unirea nu vor evolua Covaciu, care s-a accidentat la antrenamentul de marți, și Roșoagă, aflat în recuperare. De asemenea, în cursul acestei săptămâni, echipa fanion a orașului Brăila s-a despărțit pe cale amiabilă de Cosmin Mihai.
„Ne așteaptă un meci dificil, UTA este una dintre echipele din acest campionat care și-a propus ceva, s-a îndepărtat între timp de acest obiectiv, dar poate reveni în zona superioară a clasamentului, pentru că are forță financiară, organizare bună și o echipă echilibrată valoric. Noi ne propunem de fiecare dată să câștigăm și ne vom lupta pentru victorie”, a declarat, pentru Obiectiv Vocea Brăilei, Valentin Avramescu, președintele Consiliului de Administrație al Daciei Unirea.
În ultima etapă a turului, Dacia Unirea se va deplasa la Motru, pentru meciul cu Pandurii Târgu Jiu. În acest an se vor desfășura și două etape din retur, formația brăileană urmând să joace la ASU Politehnica Timișoara, apoi pe teren propriu cu Știința Miroslava.
Articol scris de Costel FILIP