În ziua în care Concordia Chiajna o întâlnește pe Dunărea Călărași, în cadrul etapei a 12-a a Ligii 2, dar îl sărbătorește și pe noul antrenor Erik Lincar, care împlinește 41 de ani, clubul ilfovean s-a despărțit de unul dintre puținii jucători care i-au rămas în lot din sezonul trecut, în care evolua în Liga 1. Răzvan Grădinaru (24 de ani) pleacă de la Concordia Chiajna după patru ani petrecuți la formația de lângă Capitală.
Potrivit surselor Liga2.ro, Răzvan Toni Augustin Grădinaru nu a fost de acord cu micșorarea salariului propusă de conducerea clubului din Chiajna, astfel că cele două părți au ajuns, în cele din urmă, la un acord în privința rezilierii amiabile a contractului. Mijlocașul evoluase în acest sezon în nouă meciuri de Liga 2 pentru Concordia, în șapte ca titular, iar în ultima partidă disputată, cu Metaloglobus, n-a prins lotul tocmai pentru că nu a fost de acord cu dorința conducerii.
Grădinaru a ajuns la Concordia Chiajna în vara anului 2015 mai întâi sub formă de împrumut de la FCSB, club de care aparținea contractual. Din vara următorului an a fost doar jucătorul ilfovenilor. În Liga 1 a evoluat pentru Chiajna în 118 de meciuri în aproape patru sezoane și a marcat șase goluri. Acestora le-a adăugat patru prezențe în Cupa României și cinci în Cupa Ligii, fără goluri.
„Multumim, Gradinaru Razvan!
Dupa 4 ani in tricoul „vulturilor”, Razvan Gradinaru s-a despartit de CS Concordia Chiajna. In decursul celor 4 sezoane si jumatate petrecute la echipa noastra, mijlocasul in varsta de 24 de ani a reprezentat Concordia in nu mai putin de 128 de partide, a marcat 8 goluri si a oferit 11 pase de gol. Clubul nostru ii multumeste pentru intreaga sa activitate in tricoul „vulturilor” si ii ureaza mult succes in provocarile viitoare! Multumim, Gradi! ðŸ”🦅”, a anunțat Concordia Chiajna.
Alți jucători importanți din lotul Chiajnei, precum Alin Dobrosavlevici, Alexandru Greab, Andrei Dumitraș, Cosmin Neagu sau Paul Batin au fost și ei chemați la discuții de conducerea clubului Concordia pentru reducerea salariilor.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) / Concordia Chiajna