Defensiva casantă a Petrolului, eroarea impardonabilă a lui
Marinescu și arbitrajul „cu cântec” al brigăzii delegate la Iași au
produs cea de-a doua înfrângere a Petrolului în campionat: 1-3, în
deplasare, la ACSMU Poli Iași.
Cumea, Petrolul a fost învinsă de o echipă ai cărei conducători
erau hotărâți să-l mazilească antrenorul Ionuț Popa, indiferent de
rezultat, ceea ce s-a și întâmplat! Din nefericire, defensiva
Petrolului nu este atât de sudată cum ne-am închipuit după
victoriile din primele etape, portarul Marinescu ne „spune” abia
acum de ce nu și-a făcut loc la Rapid, iar fără Budescu – cu toate
„miștocăriile” lui față de adversari -, Petrolul n-are forță
ofensivă.
Cu Mureșul Deva, n-a fost pentru că a mers la naționala de
tineret, iar la Iași, a avut grijă arbitrul Prodan să-l elimine, în
minutul 63, acordându-i un al doilea avertisment pentru o simulare
la mijlocul terenului! Și nici n-a prea fost! Este adevărat că
„Budi” are partea lui de vină la primul galben primit pentru
proteste și că, odată și odată, trebuie să învețe! Dar asta este
altă poveste…
Însă, cel mai rău pentru echipa ploieșteană este că
„struțocămila” lui Negoiță-Sichitiu-Anghelache a reușit să-i dea o
puternică lovitură de moral, amestecându-se totodată în lupta
pentru promovare. Deși, în primele minute n-a mișcat în front. Deși
această nouă echipă a Iașului, numită proiect conform trendului,
mai are mult până departe.
Și totuși, Poli a deschis scorul! Împotriva cursului jocului,
după ce Budescu trimisese o dată în plasa laterală (5), apoi
zguduise bara transversală cu un șut splendid pe care, după cum a
venit mingea, un altul l-ar fi trimis peste stadion sau ar fi făcut
entorsă (10)! Dar… a înscris Panait, reluând din întoarcere, o
minge deviată aiurea de Bozga… Nici un minut nu s-au bucurat
„moldovenii”… Imediat, Jean a deviat cu capul spre Oprița, voleul
acestuia a mușcat bara laterală, iar Daniel Stan, pe fază, a
restabilit egalitatea! Bun! Și acum, hai! Dominare a Petrolului și
cam atât, până în minutul 53, cât Stan ratează de puțin întâlnirea
cu centrarea lui Budescu. Ca, după 9 minute, „măria sa” Clement
Pălimaru – și el trecut cândva pe la Petrolul, să devieze pentru
2-1! Din vina portarului Marinescu, incapabil să iasă cum trebuie
pe centrare… Aici s-a rupt filmul. Imediat, arbitrul Prodan iese
la rampă și îl elimină pe Budescu. Rămâne impasibil în minutul 80,
atunci când Panait schimbă traiectoria mingii cu mâna. Dă ofsaid,
la semnalizarea tușierului, deși mingea ajunsese totuși la
Constantin Stoica, dar de la un adversar! Golul de 3-1 nu mai
contează. Firește, pe contraatac, în al treilea minut al
prelungirilor. Marcator: Drida.
ACS MU Poli Iași –
Petrolul Ploiești 3-1 (1-1)
Panait 12, Pălimaru 62, Drida 90 / D. Stan 13
Poli Iași: Anghelache – Al. Manea, Vlaicu, Bg.
Panait, Cornea – Panc (cpt.), Cohen – R. Gado, Cl. Ionescu (76
Tene), P. Tincu( 65 Drida) – Pălimaru (90 Kamara)
Antrenor: Ionuț Popa
Petrolul: Marinescu – Cârjă, Bozga, Plecanciuc,
P. Stoica – Benga (75 C. Stoica), Ad. Neagoie – Oprița, Fl. Dumitru
(46 C. Vlad), Budescu – D. Stan (59 Gafița)
Antrenor: Valeriu Răchită
Eliminare: Budescu 64
Articol scris de Ciprian
Radu