Clinceniul visează din nou la promovare. Victoria cu SC Bacău îi apropie de Rapid

Marius ANGHEL 10 May. 2014, 22:29 Campionat

Vestea că Rapid nu a primit licența ce i-ar fi dat dreptul să evolueze de la anul în Liga I le-a dat elan fotbaliștilor lui FC Clinceni, care obținuseră doar patru puncte în tot atâtea partide din play-off-ul pentru promovare a Seriei I.

Jucătorii antrenați de Florentin Rădulescu au arătat că ei sunt cei pentru care meciul chiar a avut miză. În minutul 10, Cristian Pușcaș a prins un șut de la aproximativ 25 de metri și l-a învins pe Răzvan Petrariu, portarul de numai 19 ani al Bacăului. Moldovenii nu au reușit să dea o replică consistentă, deși au arătat că au pregătit câteva trasee de joc. Baloanele au ajuns însă cu greu în proximitatea careului ilfovean, iar când au ajuns elevii antrenați de Viorel Tănase au greșit pasa decisivă.

„Recuperatorii” Pătrașcu și Pușcaș au securizat zona din mijlocul terenului, astfel că singura grijă a gazdelor a fost să arunce mingea pe robustul atacant Vlad Rusu. Fostul jucător al Stelei și al Viitorului a interpretat bine rolul de pivot, astfel că în jocul Clinceniului nu a fost nevoie de prea multe elemente de tehnică și fantezie.

Minutul 40 a adus golul fundașului central Vițelaru, care a reluat imparabil, cu capul, centrarea excelentă din lovitură liberă a lui Bogdan Pătrașcu. Ilfovenii au intrat la pauză cu un avantaj meritat de două goluri.

Partea a doua, mai puțin fotbal

Repriza secundă a adus o scădere a nivelului de  joc, care și așa nu a oferit prea multe elemente de spectaculozitate în prima repriză. Singurul moment notabil a fost golul marcat de Bogdan Rusu în minutul 71. Vârful moldovenilor a intrat la pauză în locul lui Bogdan Ungureanu și a oferit un moment de fotbal adevărat la faza golului, când a preluat excelent o minge degajată de Lozneanu și l-a învins pe Bolboașă cu un șut din afara careului la colțul lung.

Singurele elemente de culoare au fost reprezentate de apostrofările oficialilor de la Clinceni la adresa brigăzii de arbitri, care au tulburat liniștea micului stadion.

După gol nu s-a mai jucat mare lucru, astfel ca ilfovenii au câștigat trei puncte importante în tentativa lor de a promova în Liga I.

FC CLINCENI
SC BACĂ‚U
2-1

Pușcaș ”10, Vițelaru ”40 / Bg. Rusu ”21

Bolboașă – Al. David, Marciuc, Vițelaru, Art. Karamyan (cpt.) – I. Roșu, Cr. Pușcaș, Bg. Pătrașcu, Vențer (Arm. Karamyan ”9) – Vl. Rusu (St. Stancu ”65),  D. Tătar (Olariu ”72)
Antenor: Florentin Rădulescu

Petrariu – Mihălăchioaie, Lozneanu, Dumitriu, Sascău – Căinari, Taban, Cl. Tudor (A. Burcă ”46), Șchiopu (Nicodim ”88) – Bg. Ungureanu (Bg. Rusu ”46), Hurdubei (cpt.)
Antrenor: Viorel Tănase

Articol și foto de Ovidiu Dumitrescu

Marius ANGHEL 10 May. 2014, 22:29 Campionat
Pe aceeași temă