Ciucă: „E dificil să joci după nici zece zile de pregătire”

Marius ANGHEL 10 Mar. 2014, 15:42 Campionat
Ciucă:**

FC Universitatea Craiova s-a prezentat la meciul de pe teren propriu, de sâmbătă cu FC Bihor, astfel risca excluderea din campionat. În ciuda tuturor greutăților prin care au trecut în această iarnă (antrenamente prin parcuri, drumuri la Primărie și altele), oltenii s-au prezentat onorabil contra orădenilor și au smuls un punct aproape nesperat. Rezultatul îi menține pe ultimul loc ce duce în play-off, la un punct peste Olimpia Satu Mare și două de FC Olt.

Căpitanul echipei FC Universitatea, Mădălin Ciucă, și mijlocașul Robert Săceanu au spus după meci că ar fi putut mai mult contra orădenilor, însă nepregătirea și-a spus cuvântul. Totodată, cei doi jucători declară că problemele fizice se vor rezolva cu timpul.

„Puteam obține mai mult, dar ne lipsește omul de gol. Noi ne-am propus victoria, dar, din păcate, nu am putut să o obținem. În același timp puteam să și pierdem pe fondul nostru de dominare, pentru că atacând s-au creat spații în apărare și puteam lua gol. Important e că am început să jucăm și încet-încet o să ne revenim. E dificil să joci după nici zece zile de pregătire. Cu siguranță că ne ajută Dorel, e un fotbalist excelent. Păcat că nu a fost mai devreme, dar practic și el e la fel de pregătit ca și noi. Sperăm ca în meciul următor să arătăm mai multe și să obținem mai mult. Nu depinde de noi dacă se întoarce Nicolo Napoli, cum nu a depins nici când a plecat”, a spus Ciucă pentru GdS.

„Am întâlnit un adversar incomod, dar s-a terminat egal și privim încrezători spre viitor. Toată lumea știe că noi nu am avut parte de o pregătire prea bună și s-a văzut și astăzi (sâmbătă – n.r.) acest lucru, dar încercăm din mers să ne rezolvăm problemele. Dacă marcam, cred că obțineam cele trei puncte. Da, domnul Napoli a rămas alături de noi și a venit să ne vadă. Noi avem un antrenor în momentul de față”, a punctat Săceanu.

Foto: editie.ro

Marius ANGHEL 10 Mar. 2014, 15:42 Campionat
Pe aceeași temă