„Cei de la UTA să nu uite că am refuzat funcția de președinte”

Marius ANGHEL 21 Oct. 2010, 11:37 Campionat
„Cei de la UTA să nu uite că** am refuzat funcția de președinte

Geta Onu spune că echipa a trecut cu bine peste înfrângerea din
partida cu UTA și încearcă să recupereze punctele pierdute în jocul
de sâmbătă de pe propriul teren cu FC Argeș. „Nu cred
că avem un meci ușor cu FC Argeș. Au în componența lotului
fotbaliști tehnici, care ne pot pune probleme. Sunt convinsă că ne
așteaptă un meci foarte greu. De fapt, până la finalul turului avem
numai meciuri grele pe propriul teren”
, a comentat
președintele executiv de la ACU Arad.

Geta Onu mai afirmă că nu a avut nici o răutate în a bate UTA și
consideră că gruparea utistă nu are șanse de a promova.
„Cei de la UTA să nu uite că în vară am refuzat să
preiau funcția de președinte. UTA ne-a bătut pentru că noi am fost
tămâie. Nu am văzut un joc elaborat sau o tactică formidabilă. Nu
am de luat în retur nici o revanșă în fața Bătrânei Doamne. Nu UTA
este etalon pentru mine. Pe mine mă interesează ca la final ACU să
termine la mijlocul clasamentului. Oricum, UTA nu are nici o șansă
să promoveze. Să nu se uite că a luat patru goluri de la CFR
Craiova și consider, știind foarte bine lotul oltenilor, că asta
este diferența de valoare dintre cele două grupări. Cu Slatina a
fost un accident. Dacă s-ar mai juca o dată, Slatina i-ar bate de
i-ar asculta cu urechea. Nu am nimic cu UTA și consider că Petrolul
și Mioveniul se luptă pentru promovare”
, a
concluzionat Geta Onu.

Altfel, și la partida de sâmbătă, CCA a delegat o domnișoară ca
arbitru asistent, însă oficialul din Aradul Nou nu are nimic
împotrivă. „Nu am nimic cu Carmen Neagu”,
a spus Gheorghița Onu.

Mocean a
mai fost în Aradul Nou

Partida dintre ACU și FC Argeș va fi arbitrată la centru de
Gabriel Mocean din Câmpia Turzii. Acest arbitru nu a mai condus
niciun meci al echipei FC Argeș până în momentul de față. De
cealaltă parte, Mocean a condus două meciuri ale echipei din Arad.
Mai întâi a arbitrat partida din sezonul 2008 – 2009, câștigată de
UTA pe terenul celor de la ACU, la limită, cu scorul de 1 – 0. De
asemenea, a condus și meciul din sezonul trecut dintre ACU Arad și
Pandurii Târgu Jiu II, terminat la egalitate, scor 1-1.

Lupașcu,
probleme medicale, iar Petrescu și-a spart
capul

În vederea partidei de sâmbătă cu FC Argeș, Costel Bogoșel are
unele probleme de efectiv. Daniel Lupașcu are probleme serioase la
coloană și se află în prezent la Oradea, unde efectuează un
tratament. „Chiar nu știu cât va lipsi. Sper să revină
cât mai repede”
, a spus antrenorul principal de la
ACU. Dacă Lupașcu va absenta cu siguranță, prezența lui Petrescu
este incertă.

Mijlocașul de la ACU și-a spart capul la antrenamentul de ieri
și așteaptă acum să primească acceptul medicilor de a efectua
următoarele ședințe de pregătire. Altfel, Costel Bogoșel spune că
Flavius Băd ar putea fi o soluție în atac, fotbalistul mișcându-se
bine la ultimele antrenamente, la fel ca și „veteranul” Ciprian
Roșca.

articol scris de Daniel
Berar

Marius ANGHEL 21 Oct. 2010, 11:37 Campionat
Pe aceeași temă